Conform unui raport al Prefecturii Cluj, dintr-un total de 608 obiective de învățământ din județ, 52 nu au autorizație sanitară de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj.
De asemenea, din cele 955 de clădiri din învățământul preșcolar clujean, 285 nu au autorizație de securitate de incendiu. Totul cu doar două săptămâni înainte de începerea școlii.
Dintre cele 53 de obiective, 45 sunt neautorizate sanitar din cauza lipsei apei potabile ori a apei curente, iar 8 unități au grupuri sanitare tip latrină.
Majoritatea unităților de învățământ care nu au autorizație sanitară ori de securitate la incendiu se află în mediul rural, în timp ce în Cluj-Napoca există două obiective neautorizate, relatează Monitorul de Cluj.