În intervalul 29 septembrie-10 octombrie turdenii au fost invitați să ia parte la campaniaumanitară intitulată sugestiv „Mica Bibliotecă”.
Campaniaa fost pusă la cale de Asociația Împreună pentru Voi! având ca parteneri grădinițele Poiana cu Castani, Dr. Ion Raţiu, Sfânta Maria şi Prichindelul Isteţ.
Zeci de preșcolari de la Grădiniţele Poiana cu Castani, Dr. I. Raţiu, Sf. Maria şi Prichindelul Isteţ au donat câte o carte pe care ei au citit-o şi-au dorit ca şi alţi copii să o citească şi să se bucure de lumea fascinantă a poveştilor. La finalul celor două săptămâni de campanie au fost strânse în jur de 250 de volume.
„Unora li se par multe, altora puţine, dar…este foarte bine pentru început, ele vor constitui “Mica Bibliotecă” amenajată în sălile de clasă a copiilor de la Grădiniţa Socială Acoperămantul Maicii Domnului şi Şcoala Waldorf. Circa 50 de volume vor ajunge şi la copiii din Centrul de plasament Turda” explică Dana Pașca de la Asociația „Împreună pentru voi!”
Practic, campaniile demarate de ong-ul turdean urmăresc nu numai strângerea de fonduri pentru ajutorarea unor copii sărmani şi implicarea copiilor în activităţi de echipă. Ajută şi la sensibilizarea copiilor cu privire la problemele semenilor lor, la educarea spiritului de colaborare, de prietenie şi de întrajutorare, precum şi la dezvoltarea simţului responsabilităţii micilor preşcolari.
Reprezentanții asociației au declarat că proiectul „Mica bibliotecă” va continua și anul viitor.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























