În luna mai a acestui an, Fundația „Speranța Diabeticilor ” din Turda anunta că va implementa pe plan local un proiect de prevenție, informare și consiliere în diabet destinat persoanelor din mediul rural.
Proiectul Servicii de Prevenție, Informare și Consiliere este elaborat și implementat de Federația Asociațiilor Diabeticilor din România în parteneriat cu Fundația de Îngrijiri Comunitare, fiind co-finanțat printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul contribuției elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Durata de implementare este de 12 luni.
Pe plan local, proiectul este implementat de Fundația Speranța Diabeticilor, în cooperare cu Consiliul Județean Cluj, DSP, CJAS, primării, cabinete medicale dar și cu ajutorul asociațiilor de specialitate.
Testările au început în luna octombrie a acestui an, până acum peste 200 de persoane beneficiind de serviciile oferite în cadrul proiectului.
„Sărbătorim Ziua Mondială a Diabetului cu activitățile din cadrul proiectului. Ieri am fost la Iulius Mall împreună cu reprezentanții DSP Cluj, pentru o campanie de prevenție, pe final de lună ajungem și la Tureni” declară pentru TurdaNews, Maria Mesaroș președintele Fundației Speranța Diabeticilor.
La finalizarea proiectului, fundația turdeană va fi pregătită să furnizeze servicii de informare și consiliere pentru persoanele aflate într-o situație de risc de-a dezvolta diabet, sau pentru persoane deja diagnosticate cu diabet în trei zone rurale, contribuind la servicii de prevenție primară și secundară oferite de cabinetele locale, informarea populației generale cu privire la diabet și importanța unui stil de viață adecvat.
Între timp, numărul românilor care sunt bolnavi de diabet zaharat este în continuă creştere şi a ajuns la aproape 12 la sută din totalul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 79 de ani. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate atrage atenţia că între 2006 şi 2016 numărul pacienţilor cu diabet s-a dublat.
Ca şi factori favorizanţi sunt stilul de viaţă şi în special alimentaţia, alimentaţia bogată în dulciuri, alimentaţia bogată în grăsimi, pentru că foarte frecvent diabetul se complică cu tulburări ale metabolismului grăsimilor.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.