Aproximativ 150 de copii au participat în această dimineață la preselecția organizată de clubul AHC Potaissa Turda.
Copii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani s-au jucat astăzi pe suprafața sălii din Turda Nouă, sub coordonarea antrenorilor Mihalea Tivadar și Ciprian Tivadar (la fete) și Aurel Oroian și Iulian Alexandru (la băieți).
Începând de luni, copiii vor începe antrenamentele.
Coordonatoarea echipelor de fete, Mihaela Tivadar, a declarat: „Și pentru mine a fost o experiență, nu am mai lucrat cu fete atât de mici , dar mi-a plăcut foarte mult. Mă bucur că au răspuns așa de mulți copii, sau mai degrabă părinții care i-au adus și mai așteptăm și alți copii care să vină. Știu că mulți au avut alt program, dar îi așteptăm și pe cei care au lipsit azi.”
sursă foto: Marius Romilă
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























