În decursul zile de astăzi, 26 ianuarie, au ajuns 95.940 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech pe teritoriul României, aceasta fiind tranșa cu numărul șapte, la doar o zi de ultima când au intrat alte 92.430 de doze în țară.
Conform Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, dintre acestea, 12.870 de doze vor ajunge la Centrul Regional de Distribuţie Cluj, iar de aici mai departe spre toate centrele de vaccinare din județ.
Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă. Vaccinurile vor ajunge luni pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
În centrele de vaccinare vor fi utilizate atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
Între timp, chiar și după ce vi s-a administrat a doua doză de vaccin, este recomandat să continuați să purtați masca de protecție și să respectați regulile de distanțare socială.
În ultimele 24 de ore, la Cluj s-au vaccinat 1.200 de persoane:
- 318 cu prima doză
- 882 cu doza II
Alte articole asemănătoare:
