În urma unor controale efectuate de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, peste 11 tone de oțet au fost restrase de la vânzare din marile lanțuri de magazine din țară.
Echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov, au realizat o serie controale în mai multe magazine ale marilor lanțuri de retaileri Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan și Cora. Scopul controalelor a fost verificarea corelatiei dintre denumire si compozitie a oțetului existent pe piață. În acest sens, controalele s-au desfășurat cu prelevări de eșantioane de oțet aflate la comercializare, care au fost analizate în laboratoare.
Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de 20.000 de lei pentru comercializarea de către marile lanţuri de magazine retail a unor loturi de oţet neconforme, aceștia confiscând 11.500 litri de oţet neconform.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
„În urma rapoartelor analitice ale acestor probe, realizate la laboratoare omologate din România, precum și ca urmare a analizarii contraprobelor la laboratoare din Uniunea Europeană, s-a constatat că unele dintre eșantioanele prelevate din oțetul existent la comercializare pe piața din România, despre care se declara pe etichetă că provine din vin, mere sau vișine, este, de fapt, un produs obtinut dintr-o materie prima preponderenta diferita de cea declarata in denumirea produsului.
Ca atare, echipele CRPC București-Ilfov au verificat existenta la comercializare a loturilor din sortimentele de otet la care, urmare a analizelor de laborator, a rezultat că sunt neconforme și au înregistrat următoarele rezultate:– a fost oprită de la comercializare cantitatea de 11.500 litri de oțet
– au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 20.000 de lei
– s-a dispus încetarea imediată a acestor practici înșelătoare față de consumatori
– s-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru celelalte loturi de produse de același tip, aflate la comercializare, existând suspiciunea de neconformitate, până la punerea la dispoziție de către operatorii economici a unor buletine de analiză, care să ateste conformitatea acestora.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a înaintat rezultatele acestor analize colegilor de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în scopul realizării unei notificări în sistemul de alertă alimentară a Uniunii Europene pentru aceste produse, și continuă acțiunile de verificare pe tema acestui produs”
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























FAKE NEWS CA SA FITI CREDIBILI DATI NUMELE MAGAZIZELOR SI TIPUL DE OTET
Din păcate, nu e fake news…
Noi nu putem oferi o informație pe care cei de la ANPC nu au oferit-o, în mod clar! Ei sunt organul de control. În textul articolului, aveți informarea lor. S-au dat nume de la mai multe magazine mari de tip retail (Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan și Cora), însă în informarea ANPC nu s-a precizat la care dintre ele s-a găsit acel oțet! Din acest motiv, noi nu am putut furniza o informație de acest gen.
Informația originală o găsiți și pe siteul ANPC:
https://anpc.ro/articol/1630/-n-plin-sezon-al-mur-turilor–anpc-descoper–pe-pia–o-et-falsificat
Suntem un site serios de știri. Nu furnizăm ”fake news”.