Două eleve de la Școala Gimnazială Teodor Murășanu Turda s-au remarcat la concursurile de dans modern. Sofia și Oana face cinste unității de învățământ.
Sofia Băl a demonstrat din nou un talent deosebit la Concursul Interjudețean „Fantezie în pași de dans” – Ediția a XI-a, organizat pe 16 noiembrie 2024, de Palatul Copiilor Cluj, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Consiliul Județean Cluj și Asociația de Sprijin pentru Activitățile Palatului Copiilor Cluj.
Sofia a câștigat 2 locuri I la acest concurs impresionant!
✅ Locul I la Formația Gymnastics Stars – Secțiunea Dans de caracter, categoria de vârstă 9-12 ani.
✅ Locul I la Secțiunea Acrodance, categoria de vârstă 9-12 ani.
„Aceste realizări sunt o adevărată dovadă a muncii și dedicării Sofiei, dar și a sprijinului constant primit din partea doamnei profesor Felicia Burean. De asemenea, Sofia a obținut locul I și la Concursul Național „Dansez cu sufletul”, ediția a II-a, desfășurat luna trecută la Mihai Viteazu.
Felicitări Sofia pentru aceste performanțe remarcabile, dar și părințiilor care o susțin mereu și, desigur, doamnei profesor Felicia Burean pentru dedicarea sa în formarea și sprijinirea talentelor tinere! Sofia, ești un adevărat exemplu de perseverență și pasiune! Felicitări și mult succes pe mai departe!” în transmite conducerea școlii.
De asemenea, Lazăr Oana, membră a formației Bam-Bum din cadrul Cercului de Dans Modern, coordonat cu multă pasiune de profesoara Heller Daniela de la Clubul Copiilor Turda a obținut o performanță deosebită.
Oana a încântat cu talentul și dedicarea ei în cadrul Concursului Interjudețean „Fantezie în pași de dans”, desfășurat pe 16.11.2024 la Cluj-Napoca. Concursul a fost organizat de Palatul Copiilor Cluj și face parte din calendarul C.P.E.E.R.I. (ediția a XI-a).
În urma unei prestații remarcabile, Oana a obținut două Locuri I la stilurile de dans: street dance și dans contemporan, iar pe lângă acestea, a fost premiată cu Premiul special al juriului pentru sincron!
„Suntem extrem de mândri de realizările tale, Oana, și îți dorim mult succes în continuare!
Talentul și pasiunea ta sunt un exemplu pentru noi toți! Felicitări părinților pentru susținerea constantă și doamnei profesoare Dana Heller pentru munca deosebită pe care o depune în formarea noilor talente!
Oana, ai toată admirația noastră și te încurajăm să continui să strălucești în tot ceea ce faci! ” este mesajul oficialilor unității de învățământ.



















