12 percheziții domiciliare în mai multe județe din țară printre care și Cluj într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.
Polițiștii de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, au efectuat 12 percheziții domiciliare în București și în județele Cluj, Arad, Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Galați, Gorj și Teleorman.
Din cercetări a reieșit că 10 persoane au depus la o instituție dosarele necesare pentru a obține certificate de manager de transport de marfă, folosind diplome de bacalaureat false. Se pare că aceste diplome nu au fost emise de unitățile de învățământ menționate sau că respectivele școli nu au existat niciodată, conform Inspectoratului General al Poliției Române.
De asemenea, toate cererile au fost depuse la aceeași instituție din București, deși solicitanții aveau domicilii în județe diferite.
Perchezițiile au vizat sediul societății implicate și locuințele solicitanților, pentru a descoperi documentele false și alte probe, inclusiv echipamente folosite la falsificarea diplomelor.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Arad, Bistrița-Năsăud, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj și Teleorman.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























