Pentru cei care dețin „bătrânul” ARO, urmează o nouă ediție dedicată iubitorilor automobilismului la Cluj-Napoca.
În weekendul ce se apropie (16/17 septembrie) municipiul Cluj Napoca va găzdui ediția a doua a evenimentului NapocARO. Evenimentul se va desfășura în parcarea marketului Cora, aceeași locație ca la prima ediție
Vor participa 50 de ”bolizi” ARO, IMS și TV. Ideea unui astfel de eveniment aparține unor oamenii inimoși: doi moroșeni și un clujean.
”Ne bucurăm că acest eveniment cunoaște o creștere accelerată în comunitatea pasionaților de ARO. Până în prezent la eveniment sunt confirmate prezența a 50 de vehicule ARO, IMS și TV. Așteptăm cu nerăbdare să ne revedem cu toții și să readucem astfel acest brand românesc la locul unde era altă dată” au transmis organizatorii.
ARO (Auto România) a fost un producător de vehicule de teren din Câmpulung-Muscel, România. Și-a început producția în 1957 și a produs peste 380.000 de vehicule, dintre care două treimi au fost exportate în peste 110 țări (înainte de 1989, 90% din producție a fost exportată).
Automobilul de teren a ieșit din fabricație în anul 2003 în România. În Cehia, Aro s-a fabricat până în 2013.