Secţiile de votare s-au redeschis duminică dimineaţa, începând cu ora 7:00. Potrivit BEC, în prima zi a referendumului pentru familie prezenţa a înregistrat 5,72% din totalul de votanţi, un vot istoric negativ, în timp ce în Diaspora şi-au exercitat dreptul de a alege 45.797 de români.
În ceea ce privește județul Cluj, la urne s-au prezentat 34.205 persoane, înregistrându-se o prezență la vot de 5,62%, puțin sub rata la nivel național.
Potrivit Legii 3/2000, ca referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente, respectiv 5.483.548 persoane cu drept de vot, iar rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente, 4.569.624.
UPDATE:
Prezenta în Turda și Câmpia Turzii
La Câmpia Turzii prezența la vot a fost de 4,49% adică 1051 de persoane.
Prezența la vot la Turda a fost de 4,86% adică 2295 de persoane.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























