Partidul Conservator Câmpia Turzii a dat publicităţii un sondaj de opinie, realizat în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2012 de un grup de studenţi din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, în care conservatorul Avram Gal ar avea 60% din opţiunile de vot, în timp ce actualul primar democrat-liberal, Ioan Vasinca, ar contabiliza abia 20% din voturi, iar candidatul PSD Radu Hanga n-ar obţine decât 11% din sufragiile electorale.
Sondajul ar fi fost realizat pe 1100 de persoane cu vârsta peste 18 ani, alese aleatoriu, fără a se preciza marja de eroare. Conform aceluiaşi sondaj, dacă "alianţa USL nu ar exista la nivel local", 35% ar vota PDL-ul pentru Consiliul Local şi tot atâţia Partidul Conservator, în timp ce PSD ar aduna 15% din voturi, iar UDMR 7%, celelalte partide fiind cotate la 2% (PNL, PP-DD, PRM, UNPR).
Scăderea intenţiei de vot pentru actualul primar este explicată de neîndeplinirea promisiunilor faţă de cetăţeni (78% consideră asta), dar intră totuşi în contradicţie cu rezultatele de la o altă întrebare, unde Ioan Vasinca are un grad de încredere "multă" sau "foarte multă" de 75,24%, de cea mai mare încredere bucurându-se Avram Gal (PC), 96% dintre respondenţi apreciind că au încredere multă sau foarte multă în candidatul conservator. Radu Hanga, candidatul PSD, are o percepţie negativă, 61,01% având puţină sau foarte puţină încredere în el.
Vă reamintim că liberalii au declarat că la Câmpia Turzii candidatul USL va fi de la PSD, fără să se consulte şi cu conservatorii, care au anunţat că vor merge pe liste separate. În cursul săptămânii viitoare, vor exista discuţii la nivel central în acest sens. Recent, şi conservatorii din Sălaj au anunţat că vor merge pe liste separate. În cazul în care PC se retrage din alianţă, nu se va mai putea candida sub sigla USL la locale.
Ataşat acestui articol aveţi documentul transmis de PC redacţiei noastre.