Consiliul Județean Cluj a încheiat patru noi contracte de lucrări de întreținere a drumurilor județene. Acestea vizează cca. 47 de km care se adaugă celor 95,4 km pentru care au fost deja semnate contracte
Lucrările urmează să se desfășoare pe patru sectoare de drum în lungime însumată de 47 de kilometri, situate pe patru drumuri județene, și au scopul de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de circulație, precum și de a oferi o siguranță rutieră sporită.
„Ceea ce urmărim este ca prin intermediul lucrărilor de întreținere pe care le vom derula să îmbunătățim starea drumurilor pe care le avem în administrare, conștienți fiind că aceasta reprezintă o condiție de bază a impulsionării dezvoltării economico-sociale a întregului județ”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.
Operațiunile vor consta în lucrări de întreținere a platformei drumului, de asigurare a scurgerii apelor și a esteticii rutiere, dar și lucrări de asfaltare pe sectoare, acolo unde situația o impune.
Din zona noastră va fi reparat un drum care trece prin comuna Săvădisla, respectiv DJ 103V (DJ 107M) – Vălișoara – DJ 107L, de la km 9+300 la km 16+541.
Aceste noi contracte de lucrări de întreținere se adaugă celor zece deja semnate de Consiliul Județean Cluj în cursul săptămânii trecute și care vizează 11 sectoare de drum în lungime însumată de 95,475 kilometri, situate pe opt drumuri județene.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























