Casa de Cultură „Ionel Floaşiu” din Câmpia Turzii şi Teatrul Municipal Turda au semnat un contract de colaborare ce va aduce spectacole pentru întreaga Comunitate Urbană Arieş. La Câmpia Turzii şi nu numai, iubitorii de teatru se vor putea bucura din nou de spectacole de înaltă ţinută.
Directorul Casei de Cultură, Ana Sevan şi directorul teatrului, Narcisa Pintea (foto) par a fi pe aceiaşi lungime de undă şi au semnat un contract care până mai ieri părea imposibil. S-a vorbit de multe ori la Câmpia Turzii despre teatru, l-am avut la doi paşi, dar l-am adus rar sau chiar deloc în faţa publicului nostru.
Acum seria premierelor a şi început. Săptămâna trecută sute de copii au umplut sala de spectacole pentru a vedea piesa „Jos masca, Balaure!”. „Am venit prima dată cu un spectacol pentru cel mai tânăr segment de public din Câmpia Turzii. Sunt convinsă că vom redescoperi publicul iubitor de teatru, de frumos. Împreună cu Ana Sevan am stabilit detaliile unei colaborări reciproc avantajoase şi lumea se va putea bucura de spectacole”, ne-a declarat Narcis Pintea, directorul Teatrului Municipal Turda. „Noi vrem să aducem din nou publicul în sală şi pentru asta trebuie să îi oferim prestaţii de calitate. Teatrul din Turda ne poate garanta aşa ceva”, spune şi directorul Casei de Cultură, Ana Sevan.
Mâine, aceiaşi piesă pentru copii va putea fi văzută la Mihai Viteazu şi apoi de copiii din toată Comunitatea Urbană Arieş.
În noiembrie este programat primul spectacol şi pentru adulţi. Este vorba de premiera „Flecărelile femeilor”, o comedie care va prinde cu siguranţă la publicul din Câmpia Turzii. În decembrie, în preajma sărbătorilor de iarnă se pregăteşte o nouă surpriză pentru cei mici, piesa „Fluierul Fermecat.















