Cu toate că până acum au existat încercări timide de “resuscitare” a spaţiilor verzi, acestea nu şi-au dovedit eficienţa. Un exemplu este şi Parcul Tineretului din municipiul de pe Arieş, unde la ora actuală domină doar vechii copaci vopsiţi în diverse culori, câteva petece de iarbă şi câte un grup de flori risipit pe ici şi colo.
Potrivit spuselor viceprimarului Mircea Irimie (foto), se doreşte amenajarea câte unui astfel de spaţiu de recreere în fiecare cartier, urmând exemplul celui din Micro, recent deschis, investiţie care se bucură de succes. Reabilitarea parcului este un proiect de mare amploare ( să nu uităm suprafaţa de peste 40.000 m.p), dar cu siguranţă nu va rezolva criza spaţiilor verzi care există la Turda dar şi la nivelul întregului judeţ Cluj.
Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care obligă autorităţile locale să asigure o suprafaţă de minimum 26 metri pătraţi de spaţiu verde pentru fiecare locuitor din zona urbană. Pentru a se ajunge la această suprafaţă propusă de Guvern, trecerea va fi graduală, respectiv până la data de 31 decembrie 2010 trebuie asiguraţi 20 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, iar până la 31 decembrie 2013, 26 metri pătraţi. La nivelul Uniunii Europene, suprafaţa de spaţiu verde pe cap de locuitor este de minimum 26 metri pătraţi, iar recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sugerează un minimum de 50 metri pătraţi pe cap de locuitor.
Dimensiunea suprafeţelor de spatii verzi de pe teritoriul localităţilor din România este mult sub nivelul acestor standarde europene.