Miercuri, 20 mai 2026, de la ora 18:00, va avea loc la Muzeul de Artă din Cluj- Napoca, vernisajul expoziției „Pânze, freamăt și șoapte”, o incursiune în universul cămășii tradiționale transilvănene, organizat de asociația „Arta Acului la Cluj”.
Asociația „Arta Acului la Cluj” propune această expoziție în cadrul proiectului „Cămașa de Transilvania”, după ce a urmărit îndeaproape recuperarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural cusut, prin cercetarea pieselor textile autentice. Activitatea proiectului se bazează pe cercetarea unor piese de port printr-o tehnică specifică zonelor etnografice.
Publicul va putea admira 40 de cămăși din Ardeal care reprezintă Țara Bârsei, Mărginimea Sibiului, Zona Târnavelor, Valea Hârtibaciului, Țara Moților, Mocănimea Văii Arieșului, Zona Depresiunii Gheorgheni, Țara Hațegului, Ținutul Pădurenilor, Țara Zarandului, Țara Năsăudului, Zona Sălajului, Valea Barcăului, Zona Huedin -Margău, Ținutul Reghinului, Banatul de Câmpie, Dealurile Clujului, Țara Lăpușului, Zona Orăștie și Zona ceangăiască Ghimeș Palanca.
Instalația manifest întruchipând un „Pom al Vieții” ca simbol al renașterii unui meșteșug va fi o frumoasă surpriză pentru vizitatori, „Arta Acului La Cluj” prezentând și la Turda, în repetate rânduri, în cadrul atelierelor create aici, tehnici vechi păstrate, simboluri și bucuria de a crea o ie proprie, totul prezentat de turdeanca Marcela Popa sau Maria Anca, tezaur viu uman.
Muzeele partenere sunt Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Grăniceresc Năsăudean, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Județean Mureș și Liceul de Arte vizuale „Romulus Ladea” Cluj Napoca, care prin elevii săi și profesorii Diana Ianaciuc și Cristian Porumb va participa cu interpretări grafice ale portului tradițional românesc.
Prin toate proiectele sale, Asociația „Arta Acului la Cluj” contribuie la conservarea patrimoniului textil, promovând autenticitatea, cercetarea și valorificarea tradițiilor, din diverse spații culturale și etnografice. Nu ratați o expoziție de ii românești, cusute cu dăruire și oferite spre admirare publicului larg, din toată țara.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























