Sâmbătă, la Mihai Viteazu a fost mare petrecere, localnicii sărbătorind a treia ediţie a festivalului Ziua Cepei, un festival adresat producătorilor localnici, zona fiind recunoscută pentru calitatea cepei produse.
Primarul Ioan Zeng a ţinut un discurs în deschidere, în care a amintit de importanţa producătorilor şi de necesitatea consumului de produse româneşti, în condiţiile în care piaţa a fost invadată de produse neautohtone, care au generat şi un regres economic.
În condiţiile în care manifestarea a fost la "concurenţă" cu inaugurarea noii piste a aeroportului din Cluj napoca, la Mihai Viteazu nu a ajuns decât consilierul judeţean Lörinczi Zoltán Laszló (UDMR), care şi-a manifestat regretul că este singurul reprezentant al Consiliului Judeţean, amintind că la nivel judeţean există mai multe proiecte care vizează agricultura.
După discursuri au urmat dansurile şi jocurile tradiţionale, alături de interpretările unor solişti de muzică populară.
"Vedetă" a festivalului a fost pâinea cu unsoare şi cu ceapă, o tradiţie din moşi strămoşi, care a fost savurată de cei prezenţi, inclusiv de primarul Ioan Zeng. Evident, nu au lipsit nici celebrele ceaune cu mâncare, care au devenit deja o tradiţie a locului la astfel de manifestări, iar cei care au dorit au putut gusta şi un păhărel de ţuică.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









