În urmă cu patru ani, chiar la debutul pandemiei s-a produs un cumplit accident rutier între localitățile Bogata și Călărași.
În accidentul de motocicletă au fost implicați Ovidiu Roja și soția sa Camelia. Ambii au fost grav răniți, soția sa a decedat câteva zile mai târziu la spital în urma rănilor suferite.
Polițiștii au stabilit atunci că soția lui Ovidiu Roja a fost cea care a condus motocicleta, într-o curbă deosebit de periculoasă a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a derapat și a părăsit partea carosabilă.
Cumnatele lui Roja au lansat acuzații, cum că de fapt acesta ar fi condus motocicleta în momentul accidentului dar probele aflate la dosar le contrazic.
Surorile fostei soții a lui Ovidiu Roja, spun că accidentul în urma căruia sora lor a murit în urmă cu 4 ani ar fi fost „regizat”. Ele au făcut un denunț împotriva lui Roja în care nu acceptă faptul că sora lor ar fi condus motocicleta în momentul producerii accidentului.
Pe de altă parte, procurorii au clasat acuzațiile împotriva lui Roja în baza unor filmări a unei camere de supraveghere și a declarațiilor martorilor care au transmis că soția lui Roja a murit în urma unui accident provocat pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de circulație, relatează Gazeta de Cluj.
Potrivit poliției clujene, ”la data de 10.05.2020 în jurul orelor 16.41, numita Matei Camelia Maria a condus motocicleta marca Suzuki VR 1800” pe care se afla, în calitate de pasager, proprietarul motocicletei, soțul său, numitul Roja Ovidiu, pe DJ161B din direcția localității Bogata spre localitatea Călărași și ajungând în zona km 36+400, în afara localității Bogata, în apropierea Poligonului de tragere Bogata, ajungând într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată prin indicator rutier, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a derapat și a pătruns în șanțul situat în partea stângă a direcției sale de deplasare, după care s-a răsturnat pe câmp”, arată referatul poliției.
Cei doi au fost răniți grav, iar după câteva zile ea a murit în urma traumatismelor suferite.
Citește și:
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.