• HOME
  • PUBLICITATE PE SITE
  • VIDEO (arhivă)
  • FOTO (arhivă)
  • CONTACT
sâmbătă, 08.08.2026
  • Loghează-te
  • Înregistrează-te
TurdaNews
Advertisement
  • Publicitate pe site
  • VIDEO (arhivă)
  • FOTO (arhivă)
  • CONTACT
Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Publicitate pe site
  • VIDEO (arhivă)
  • FOTO (arhivă)
  • CONTACT
Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
TurdaNews
Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
Home Articole Actualitate

Ovidiu Roja a fost arestat preventiv! Dar… există semne de întrebare! (UPDATE)

Gelu FLOREA de Gelu FLOREA
03.07.2019 13:29
în Actualitate
Timp de citire: 5 minute
0
liderul
maxi prest rce

Ovidiu Roja a primit un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, după ce ieri a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că a lovit un polițist. IPJ Cluj a transmis informațiile care au stat la baza arestării sale.

”La data de 3 iulie a.c., bărbatul de 51 de ani din municipiul Turda, județul Cluj, reținut pentru 24 de ore la data de 1 iulie a.c., a fost prezentat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, în faţa judecătorului pentru drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Turda, cu propunerea de arestare preventivă. 

În urma probatoriului administrat, pe numele bărbatului, magistrații Judecătoriei Turda au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj. 

Reamintim faptul că la data de 30 iunie a.c., în jurul orei 19.10, pe strada Stadionului, din Turda, o femeie a fost agresată fizic de o altă femeie, în timp ce se afla la plimbare cu câinii săi. Polițistul, aflându-se în zonă, a intervenit, iar întrucât aceasta a devenit agresivă și la adresa polițistului, a procedat la imobilizarea persoanei respective.

Ulterior, un bărbat de 51 de ani din Turda, care ieșise dintr-un local din zonă, a început să amenințe polițistul cu acte de violență, iar la un moment dat l-a lovit cu piciorul la nivelul abdomenului, cu toate că, anterior, i se adusese la cunoștință de către persoana vătămată că este organ de poliție, acesta ignorând însă acest lucru.”, a precizat IPJ Cluj.

Citește și:

Ovidiu Roja s-a ales cu un nou dosar penal! A agresat un polițist!

Pe de altă parte, există și o altă versiune a incidentului, conform căreia Ovidiu Roja nu ar fi vrut decât să o salveze pe femeia care era agresată de cel care s-a dat polițist.

Conform unor martori care au dorit să-și păstreze anonimatul, polițistul nu era îmbrăcat în hainele de polițist, iar femeia care a fost prezentată drept ”agresată fizic de o altă femeie”, era de fapt soția sa. Polițistul, îmbrăcat în șort și tricou, ar fi agresat-o la rândul lui pe femeia care i-ar fi agresat soția, iar în acel moment ar fi ieșit Ovidiu Roja de la ”Pelicanul”. Ovidiu Roja ar fi sesizat agresiunea asupra femeii și a încercat să o protejeze. Inițial, a încercat verbal, dar apoi s-a produs un incident fizic între cei doi.

IPJ Cluj confirmă indirect că polițistul nu se afla în haine de polițist, atunci când a menționat că ”anterior, i se adusese la cunoștință de persoana vătămată  este organ de poliție”. 

În aceste condiții, există mai multe semne de întrebare care trebuie lămurite, pentru a nu exista suspiciuni:

  • Este vorba despre un incident în care a fost implicată soția polițistului Georgescu?
  • Este Georgescu polițistul care a intervenit pentru a o ajuta pe soția sa?
  • Polițistul era îmbrăcat în șort și tricou sau era în haine de polițist?
  • Cine sunt martorii acestui incident și care sunt declarațiile lor?
  • Femeia agresată de polițist are în jur de 60 de ani, fiind o femeie în vârstă, mai slăbuță?
  • Este adevărat că polițiștii mascați au intrat în imobilul în care locuiește Ovidiu Roja, în timp ce acesta era la serviciu, în locuință fiind doar o persoană în vârstă și copilul minor de 7 ani, care s-au speriat îngrozitor?

Așteptăm pe adresa redacției orice detalii despre acest incident: redactia@turdanews.net sau prin mesaj pe fagina de Facebook: www.facebook.com/turdanews 

UPDATE 1:

Unele semne de întrebare ridicate de noi au fost lămurite de colegii de la Ziar de Cluj! Într-adevăr, este vorba despre un incident în care polițistul Cătălin Georgescu a intervenit în apărarea soției sale, Bianca Georgescu, agresând-o la rândul pe cea care a agresat-o pe soția sa.

„In fapt, s-a retinut ca persoana vatamata Georgescu Catalin, agent de politie in cadrul Politiei mun. Turda, fiind in timpul sau liber, a fost agresat fizic de numitul Roja Ovidiu, care l-a lovit cu piciorul in partea stanga a abdomenului, in timpul in care acesta a imobilizat o persoana de sex feminin, autoarea unei infractiuni de lovire, in dauna sotiei acestuia Georgescu BIANCA”, constata procurorul TRIF, citat de Ziar de Cluj.

Incidentul s-a petrecut duminică după-amiaza.

”In urmatoarea zi, agentul Georgescu a obtinut un certificat medico-legal cu recomandarea pentru „o zi de ingrijiri medicale”, semn ca nu era ranit grav, document pe care l-a folosit pentru a-i face plangere penala lui Roja”, mai precizează Ziar de Cluj.

Și avem noi întrebări, care trebuie lămurite pentru a nu exista suspiciuni în acest caz:

  • Dacă procurorul de caz a spus că polițistul ar fi intervenit pentru că era vorba despre ”autoarea unei infractiuni de lovire, in dauna sotiei acestuia”, cine a constatat infracțiunea? 
  • Există vreo cercetare sau vreun dosar întocmit pe numele femeii respective?
  • Și, foarte important: De la ce a pornit incidentul dintre cele două femei: nu cumva de la o ”neregulă” legată de atitudinea câinelui soției de polițist?
  • Există martori care au confirmat cert că polițistul Cătălin Georgescu s-a legitimat corespunzător sau trebuie să acceptăm că un violator (de exemplu) care se dă polițist, trebuie lăsat să-și continue treaba, ca să nu existe riscul de ”ultraj”?!
  • Polițistul era în exercițiul funcțiunii sau… își apăra soția?!

ziardecluj ovidiuroja

UPDATE 2:

A fost publicată soluția pe scurt a instanței: ”În temeiul art. 226 alin. 1 şi alin. 2 raportat la art. 223 alin. 1 lit. d teza I şi art. 202 alin. 1, alin. 3 din Codul de procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului R O , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj faptă prevăzută de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal, raportat la 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 1 din Codul penal, pentru o durată de 30 zile, începând de astăzi 03 iulie 2019 până în data 01 august 2019 inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03 iulie 2019, ora 11.40.”

UPDATE 3:

Și pentru ca acest caz să devină și mai interesant, ghici cine face contestație la măsura arestării preventive de 30 de zile, dispusă de instanță?! Parchetul Turda a depus contestație! Asta după ce instanța i-a admis solicitarea de arest preventiv! ?

contestatie parchet roja


Descoperă mai multe la TurdaNews

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Taguri: arestat preventivovidiu rojasemne de intrebare

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne pe Whatsapp 0744694876

Precedentul articol

ANM a emis un nou Cod Galben de instabilitate atmosferică

Următorul articol

Cel mai lung tunel de autostradă din România va fi pe A3

Gelu FLOREA

Gelu FLOREA

Jurnalist din anul 1996. Premiat în mai mulți ani cu titlul de ”cel mai bun jurnalist local”. În 2008 a înființat societatea Geflo Media SRL (asociat unic), care deține mai multe siteuri de știri, printre care și TurdaNews. Contact: 0744.694.876. Email: gelu.florea@turdanews.net

Articole asemănătoare

Actualitate

Birocrație inflexibilă la peste 35 de grade: De ce sunt purtați pe drumuri seniorii din Turda pentru reînnoirea abonamentelor de autobuz?

08.08.2026 18:30
Actualitate

Experiență „VIP” la Untold: Doi tineri s-au urcat pe suportul de biciclete al unui autobuz din Cluj / Șofer: „Nici Antoldu nu-i mai ce o fost…”

08.08.2026 17:30
Actualitate

A murit la doar 25 de ani!

08.08.2026 15:00
Următorul articol
tunel autostrada

Cel mai lung tunel de autostradă din România va fi pe A3

lucarari sistematizare

Lucrările de sistematizare a străzii Aviatorilor aproape de final

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I agree to the Terms & Conditions and Privacy Policy.

Nello Construct

Nello Construct

Transilvania Impact

Transilvania Impact

Bazinul de Înot Turda

Bazinul de Inot Turda

Compania de Apă Arieș

Compania de Apa Aries

Ultimele articole

Lovitură pentru Aquapark-ul din Turda: instanța a anulat din nou actul pentru terenul de 10 hectare

08.08.2026 19:00

Birocrație inflexibilă la peste 35 de grade: De ce sunt purtați pe drumuri seniorii din Turda pentru reînnoirea abonamentelor de autobuz?

08.08.2026 18:30

Mașină vandalizată în centrul Turzii, la doar 200 de metri de Primărie. Proprietara: „Așa am găsit-o dimineață!”

08.08.2026 18:00

Experiență „VIP” la Untold: Doi tineri s-au urcat pe suportul de biciclete al unui autobuz din Cluj / Șofer: „Nici Antoldu nu-i mai ce o fost…”

08.08.2026 17:30

EXCLUSIV. Infinit pe portativ-Singura stea ce nu apune niciodată: Cântecul care a emoționat generații la Turda renaște după 36 de ani

08.08.2026 17:00

După un titlu ratat «la mustață», Amicii Turda atacă noul sezon cu forțe proaspete

08.08.2026 16:00

A murit la doar 25 de ani!

08.08.2026 15:00
Foto arhivă.

Incident grav la Turda. Bărbat prins sub tractor în stop cardio-respirator! A murit! (UPDATE)

08.08.2026 14:30

Cursă nebună din Florești până la Turda: Un tânăr fără permis a furat o mașină lăsată cu cheile în contact și a fost prins băut la volan

08.08.2026 14:00
Foto/ Info Trafic Județul Cluj

Pericol de accident pe „varianta lui Boc” din cauza unui rost de dilatare

08.08.2026 13:30

Categorii

  • Actualitate
  • Administraţie locală
  • Analiză
  • Articole
  • Cultură
  • Dezvăluiri
  • Economie
  • Interviu
  • Investigaţie
  • Locuri de muncă
  • Mass Media
  • Mediu
  • Monden/Showbiz
  • Oferte
  • Opinie
  • Politică
  • Rural
  • Salina Turda
  • Social
  • Special
  • Sport
  • Ştirea Cititorului
  • Tineret/Învăţământ
  • Vizitează Câmpia Turzii

Abonează-te la site

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

© 2026 TurdaNews - Site optimizat de Geflo Media SRL.

Bine ai revenit!

Conectați-vă la contul dvs. de mai jos

Parola uitată? Înscrieți-vă

Creați un cont nou!

Completați formularele de mai jos pentru a vă înregistra

*By registering into our website, you agree to the Terms & Conditions and Privacy Policy.
Toate câmpurile sunt obligatorii. Autentifică-te

Recuperează-ți parola

Vă rugăm să introduceți numele de utilizator sau adresa de e-mail pentru a vă reseta parola.

Autentifică-te
Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Publicitate pe site
  • VIDEO (arhivă)
  • FOTO (arhivă)
  • CONTACT

© 2026 TurdaNews - Site optimizat de Geflo Media SRL.