Campania, care susține performanța în educație va premia studenții de la universitățile de stat care trec sesiunea de vară cu nota 10 cu acces gratuit la UNTOLD sau Neversea.
Toți cei care au trecut cu brio de sesiunea din vară vor putea achiziționa abonamentele la festivaluri la un preț special: 610.40 lei (taxe incluse) până pe data de 30 iunie pentru Neversea și 654.50 lei (taxe incluse), preț valabil până pe data de 9 iulie, pentru UNTOLD.
Edy Chereji, Co-Fondator UNTOLD și Neversea: “Această campanie, “Student de 10”, este o campanie care aduce multă bucurie in rândul tinerilor cu rezultate excelente. E momentul în care răsplătim excelența și performanța în educație cu experiențe memorabile pentru absolvenții de 10. Cei care iau notă maximă la sesiunea de vară sunt invitații noștri la UNTOLD și Neversea.”
Absolvenții care doresc să fie răsplătiți pentru performanța lor, în cadrul campaniei, o pot face accesând link-urile: https://untold.com/student-de-10/ sau https://neversea.com/student-de-10/
Acolo vor putea completa formularul cu care se pot înscrie în campanie.
UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, are loc între 3 și 6 august în Cluj-Napoca.
La ediția de anul acesta au fost confirmați cei mai mari artiști și DJ ai lumii: Imagine Dragons, Bebe Rexha, David Guetta, Armin van Buuren, Martin Garrix, Alok, Steve Aoki, KSHMR, Eric Prydz, Zhu, Alesso, Topic, Tujamo, Ava Max, Salvatore Ganacci, French Montana, Years & Years, Amelie Lens, Boris Brejcha și mulți alții.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Rusia a găsit o breșă în legislația UE pentru a debloca miliarde de dolari. Mecanismul care ar putea ajuta oligarhii sancționați











