m install
nello construct

Orange a fost învinsă de poienari! Administraţia locală stopează amplasarea haotică a antenelor GSM

floris

În urma protestului mai multor cetăţeni din cartierul turdean Poiana, antena Orange care urma să fie ridicată pe un teren închiriat de la un proprietar privat are puţine şanse de a mai fi ridicată. Asta chiar dacă, iniţial, s-a obţinut autorizaţia de construire. Autorizaţie care, la presiunea cetăţenilor din zonă, a fost sistată. Administraţia locală a elaborat o hotărâre care stabileşte reglementează amplasarea antenelor GSM pe teritoriul municipiului.

Consilierii turdeni au aprobat condiţiile necesare pentru amplasarea antenelor şi a echipamentelor de telefonie mobilă, după ce scandalul din cartierul Poiana a luat amploare. Iniţial, Orange a obţinut autorizaţia de construire, dar după ce oamenii au protestat, administraţia locală a sistat-o.

Noile condiţii impuse la amplasarea antenelor GSM vizează obţinerea avizului din partea Autorităţii de Sănătate Publică, obţinerea acordului tuturor locatarilor, inclusiv a proprietarilor de teren din zonele limitrofe amplasamentului pe o rază de 200 de metri şi elaborarea unui PUD care va fi prezentat spre aprobare Consiliului Local. Pe de altă parte, amplasarea antenelor GSM este interzisă în zonele cu densitate mare de construcţii şi la o distanţă mai mică de 500 de metri faţă de cămine, grădiniţe, şcoli şi spitale.

Reprezentanţii administraţiei locale susţin că normele europene prevăd distanţa de 200 de metri faţă de locuinţe şi de 500 de metri faţă de spitale, unităţi de geriatrie şi unităţi de învăţământ. „În România,  antenele GSM se amplasează în cele mai frecvente situaţii pe teresele blocurilor de locuinţe, terasele spitalelor şi în apropierea unităţilor de învăţământ, iar aceste amplasamente nu sunt marcate cu plăcuţe de identificare pentru a se cunoaşte beneficiarul acestora. (…) În cazul blocurilor, proprietarii de locuinţe nu sunt informaţi în legătură cu consecinţele închirierii terasei pentru amplasarea antenelor GSM. (…) În opinia noastră, chiar dacă legislaţia din România este deficitară în ceea ce priveşte acest obiect de reglementare, la nivelul administraţiei locale se pot adopta hotărâri care să creeze un cadru unitar în care să se desfăşoare activitatea de montare a antenelor şi echipamentelor”, a argumentat administratorul public Radu Crişan.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 55 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Comentarii recente

Ultimele articole: