„Profesorul este un actor desăvârşit care îşi are scena în sala de clasă, în curtea şcolii, în sala de sport sau oriunde îşi joacă rolul în faţa unor copii pentru a le arăta misterele învăţăturii. Este cel care hrăneşte fantezia, explică trecutul şi imaginează viitorul” – afirma o colegă.
Sunt citate care îmbracă frumos noţiunea de dascăl. Însă în spatele acestor cuvinte, se află atâtea lucruri pe care cei ce nu sunt în sistemul de învăţământ nu le ştiu sau dacă le ştiu le interpretează greşit. Profesorul este cel care luptă uneori cu refuzul, cu mentalitatea greşită, cu atitudinea sfidădătoare a celor din jur. Este cel care deşi lovit, se ridică şi merge mai departe. De ce? Pentru ca are conştiinţa că trebuie să continue ceea ce a început-formarea personalităţii elevilor.
Profesorul este cel care îşi sacrificăde multe ori timpul liber pentru a-şi putea îndeplini sarcinile de serviciu, puse în cârcă de un sistem bolnav, bazat pe un fundament care se clatină din cauza faptului că mereu se schimbă cîte ceva, „pe ici pe colo, prin părţile esenţiale”. Cadrul didactic este cel care este redus la tăcere de societate, atunci când îşi cere drepturile: „Ce le mai trebuie şi la ăia? După ce că stau 4-5 ore la şcoală şi au atâtea vacanţe, nu le ajunge salariul? Iar fac grevă?” Dincolo de această atitudine răutăcioasă există adevăr dar şi neadevăr. Pe lângă cele 4-5 ore efective la catedră, mai sunt alte ore petrecute pe navetă (în cazul cadrelor didactice care ocupă un post „la ţară”) şi altele 2-3 ore pe care le consumi acasă pentru pregătirea lecţiilor din ziua următoare. Un profesor bun, care doreşte să îşi facă meseria conştiincios se documentează, citeşte, alcătuieşte teste, corectează, notează, etc. Pe de altă parte, unii profesori trebuie să-şi compună chiar ei lecţiile la clasele primare-limba engleză de exemplu-deoarece nu ezistă manuale, doar caiete speciale băgate pe gât părinţilor şi profesorilor de diferite edituri apărute ca ciupercile după ploaie. Nu poţi să mergi în faţa unor elevi şi să le pretinzi, atât timp cât tu, ca profesor eşti superficial.
Profesorul este îngropat mereu în hârtii-sistemul de învăţământ contemporan este unul bazat pe situaţii, rapoarte, tabele, proiecte, citirea e-mail-ului din 3 în 3 ore pentru că apar documente ce trebuie completate, documente cerute de „cei de sus”, care trebuie să-şi justifice şi ei munca, implementează şi apoi verifică dacă sunt îndeplinite sarcinile date, fără a ţine cont de faptul că ai timp sau nu să le îndeplineşti. Un profesor bine cotat este cel care are kilograme de hârtie în portofoliu, nu contează dacă îşi face eficient orele la clasă-munca la clasă şi elevii fiind de mute ori neglijaţi din cauza faptului că sunt cerute situaţii ce trebuie trimise la inspectorate dimineaţa de la ora 8.00 până la 10.00 sau în cel mai fericit caz, de azi pe mâine. Rapoarte peste rapoarte, cerute responsabililor de comisii metodice, uneori aceleaşi, trimise de mai multe ori pentru acelaşi lucru, încât ajungi să te întrebi dacă suntem „luaţi de proşti” sau ajungem să ne schimbăm statutul fişei postului din profesor în secretar sau operator tehnică de calcul. Tot cadrul didactic este cel care este obligat prin lege, să deţină 90 de credite valabile timp de 5 ani, credite obţinute prin tot felul de cursuri de perfecţionare care se organizează în reşedinţe de judeţ, sâmbăta şi duminica, unele care durează între 3 şi 6 luni, ajungând să-şi neglijeze familia-cursuri pentru care îşi suportă cheltuielile de transport. Dacă refuză să participe la aceste cursuri sunt apostrofaţi la judeţ directorii pentru faptul că profesorii nu îşi fac datoria şi nu îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu, de multe ori directorii fiind obligaţi să urmeze ei aceste cursuri în locul cadrelor didactice. Ca să nu mai vorbim de faptul că suntem ameninţaţi cu tot felul de inspecţii neaşteptate la şedinţele care au loc în reşedinţele de judeţ, fiind făcuţi „troacă de porci” de unele persoane care „taie şi spânzură”, persoane care au ajuns acolo unde sunt prin culoare politică sau alte susţineri, care îşi justifică munca pe spatele profesorilor de la catedră, neavând ruşine, considerând că la ei se află „pâinea şi cuţitul”. Doar că acest cuţit a cam ajuns la os!
Dascălul este cel tras la răspundere pentru faptul că elevii nu au rezultate şi nu se face performanţă la nivelul instituţiei; sunt trimise comisii pentru a verifica „maldărele” de hârtie consumată în fiecare an pe documente, planificări şi alte situaţii. Ca să nu mai vorbim despre hârţogăria cerută în cadrul „comitetelor şi comiţiilor” din şcoală care depăşesc prin număr, suma cadrelor didactice din instituţie. Cadrul didactic este răspunzător mereu pentru ceea ce se întâmplă atunci când este de serviciu şi elevii se accidentează din neatenţie sau li se întâmplă ceva. Are o răspundere enormă atunci când se află între elevi şi înlocuieşte gardianul care ar trebui să fie în şcoală dar nu este din cauza faptului că sunt blocate posturile şi nu poate fi angajat – de fapt blocajul posturilor şi lipsa fondurilor sunt şi cauzele pentru care doar două femei de serviciu sunt obligate să facă curăţenie într-o şcoală cu două nivele, în zeci de clase, ca să nu mai vorbim de faptul că banii alocaţi „pe cap de elev” nu sunt suficienţi uneori pentru plata gazului şi curentului sau a salariilor pe finele anului.
Cadrul didactic este cel căruia i se cere să educe şi să formeze oameni…dar de multe ori se confruntă cu refuzul elevilor care îl sfidează, îl batjocoresc sau îl cataloghează în fel şi chip. Mereu este dat ca exemplu negativ pe posturile de televizuine unde este acuzat că nu îşi face datoria la clasă, că loveşte elevii, că strigă la aceştia şi-i intimidează; dar nu se pune problema că elevii sunt de multe ori vinovaţi de faptul că li se dau prea multe drepturi iar îndatoririle acestora sunt uitate. Profesorul nu are voie să jignească elevul, nu are voie să-l apostrofeze, să-l scoată afară de la oră atunci când încalcă regulamentul de ordine interioară a şcolii, trebuie să-i suporte toate apucăturile şi ieşirile uneori necontrolate, aşa cum s-a văzut de multe ori pe posturile de televiziune. Interesele elevilor sunt mereu apărate, sunt reclamaţi profesori la inspectorate şi la poliţie din cauza unor elevi care au fiţe şi se cred buricul pământului pentru că părinţii le oferă condiţii şi copilul lor îşi permite să filmeze în şcoală cu IPhon-ul diferiţi profesori pe care-i postează pe site-uri de socializare încălcând astfel Legea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe.
Munca la catedră nu este muncă de functionar! Este o muncă ce se bazează pe răspundere şi responsabilitate. Dacă ne uităm pe stradă la felul în care se comportă unii, se vede bine cu ce elemente lucrează profesorii. Mai trebuie să ştii şi carte. Marea majoritate a elevilor refuză efectiv să înveţe acest lucru se datorează faptului că această societate bolnavă nu le oferă nimic şi sunt dezamăgiţi, alţii având alte preocupări sau sunt dezinteresaţi.
Profesorul este cel căruia i se cere calitate, nu contează dacă în clasa la care predă are 21 sau 32 de elevi – număr atins prin comasarea claselor dacă numărul elevilor coboară sub 12, unii dintre aceştia fiind treziţi „cu noaptea în cap” şi transportaţi kilometri dintr-un sat în altul cheltuindu-se bani pe motorină şi piese de schimb pentru microbuze. Gândiţi-vă la un învăţător care are 32 de elevi în clasa I şi trebuie să-i înveţe să scrie; cât timp îi revine fiecărui elev din clasă ca învătătorul să-l corecteze sau să îi conducă mâna pur şi simplu pentru a-l învăţa să facă o litera. Şi aceasta în cazul fericit în care să nu aibă în acea clasă copii cu CES. Elevii din ziua de astăzi nu mai sunt cei de acum 15-20 de ani. Sunt elevi hiperactivi, elevi cu pretenţii, elevi care aşteaptă să li se servească totul pe tavă şi să ajungă acolo unde îşi doresc prin minimum de efort. La liceu se intră fără admitere – toţi elevii fiind de liceu indiferent de cunoştinţele acumulate în gimnaziu (chiar şi cu note sub 5 la examenele naţionale) iar la facultăţi doar cu dosarul care concurează în locul candidatului. Îmi amintesc că am dat admitere la Facultatea de Litere în Cluj în anul 1996 cu test eliminatoriu din gramatică şi erau câte 8-9 candidaţi pe un loc, încât am stat până seara să intru în sala de examinare. Acum toţi sunt studenţi şi chiar fac câte 2 sau 3 facultăţi din lipsă de ocupaţie, după care îşi dau doctorate prin străinătate – finalitatea…ajung şomeri sau merg în străinătate să îngrijească bătrâni şi copii sau fac curăţenie în sedii de firme sau casele unor familii înstărite.
Profesorului din lumea contemporană i se cere foarte mult încât uneori este depăşit de situaţie şi i se face lehamite de sistemul în care parcă se simte sclav; e obligat să meargă la supravegheat la examene în vacanţa de vară, de la ora 7.00 până la ora 14.00, pentru 25 de lei pe zi din care i se ia impozit şi munceşte pe un salariu de ruşine în comparaţie cu salariile profesorilor din Uniunea Europeană. Cel mai bine plătiţi profesori din Europa sunt cei din Luxemburg. Chiar dacă predau la şcoala generală, aceştia câştigă 85 de euro pe oră, ceea ce înseamnă că primesc în 3-4 ore cât un profesor român într-o lună întreagă. Pe locul doi în topul salariilor acordate profesorilor de ţările civilizate se află Danemarca, cu o medie de 57 euro pe oră, urmată de Germania, cu 54 euro pe oră şi Anglia, cu 48 de euro. Potrivit raportului OECD "Education at a Glance, 2013", salariul mediu lunar primit de un profesor din Luxemburg se ridică la 5.800 euro, iar în Germania la 3.600 euro. Conform publicaţiei Daily Mail, profesorii englezi de şcoală primară primesc 2.700 euro pe lună, mai mult decât cei din Franţa (2.100 euro) sau Italia (2.080 euro). În Luxemburg – un profesor debutant de liceu îşi începe cariera cu un salariu de 4.600 euro, după 15 ani de predare câştigă 6.400 euro, iar vârful de salarizare pe care îl poate atinge este de 8.000 euro pe lună.(sursa Ziarul de Iaşi).
Este trist că s-a ajuns aici şi este umilitor să fii profesor în societatea contemporană ţinând cont de felul în care eşti privit şi catalogat de cei care mereu îţi cer, mereu te judecă şi mereu îţi taie elanul. Oricât de mult îţi place ceea ce faci,cu oricâtă dăruire mergi în faţa elevilor, ajungi uneori să te îndrepţi cu silă spre şcoală din cauza sistemului de învătământ care te obligă să îţi îndeplineşti sarcinile uitând că ai nevoie de timp pentru familie şi pentru propria ta persoană.
Nu există profesor perfect-există într-adevăr unele cadre didactice care nu ar avea ce căuta în sistem sau care nu sunt făcuţi pentru a fi profesori-dar cei care „îmbrăcăm această profesie” şi „ne-am ros coatele” pe băncile facultăţilor, merităm un oarecare respect din partea societăţii care mereu ne dă la o parte la fel cum se întâmplă şi în „sănătate”, unde medicii pleacă să îşi facă meseria în alte ţări.
Acest articol nu acuză pe nimeni, doar prezintă stări de fapt şi pune în lumină o parte din „metastazele” unui sistem canceros căruia mereu i se schimbă tratamentul dar nu se reuşeşte să se ajungă la o minimă însănătoşire.
„Profesorul este ca o lumânare ce îi luminează pe alţii, consumându-se pe sine”.
TurdaNews este un portal informativ deschis oricarei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, cadre didactice etc.
Dacă ai ceva de spus, dacă crezi că lucrurile se pot schimba în primul rând prin implicarea fiecăruia, acum e momentul să ne trimiţi opinia ta, pe orice subiect de interes, la adresa: redactia@turdanews.net.
