Oficialii echipei “U” Cluj au fost în cursul acestei dimineţi la stadionul Municipal din Turda, pentru a inspecta condiţiile oferite, în vederea alegerii acestuia pentru a disputa jocurile din returul campionatului, din primăvara viitoare. Vizita a fost efectuată după ce recent primarul Tudor Ştefănie a spus că-şi menţine oferta pentru găzduirea jocurilor din prima ligă ale celor de la “U”.
Pe arena turdeană au fost prezenţi Cristian Barabancea – preşedintele CA al clubului, Ioan Mărginean – consilierul finanţatorului Florian Walter şi doi specialişti în gazon.
După inspecţia efectuată, oficialii lui “U” s-a declarat mulţumiţi. Micile solicitări ar putea fi rezolvate până în primăvară: mici reparații, igienizarea vestiarelor, montarea camerelor de supraveghere, verificarea drenajului la suprafața de joc, montarea scaunelor la peluză.
În aceste condiţii, şansele ca Universitatea să joace la Turda meciurile de pe teren propriu, din returul campionatului din prima ligă, au crescut simţitor. O decizie finalîă va fi luată în perioada următoare, după ce finanţatorul clujenilor va primi un raport scris de la trimişii săi.
TurdaNews a făcut o analiză a avantajelor disputării meciurilor lui “U” la Turda, iar concluzia este că există mai multe avantaje, de ambele părţi.
Pentru clujeni:
– distanţa mai mică de străbătut, comparativ cu Alba Iulia, implicit costuri mai mici pentru deplasare.
– posibilitatea ca banii investiţi de “U” în închirierea stadionului de la Alba Iulia să rămână în judeţ.
– costuri mai mici privind închirierea terenului, comparativ cu varianta Alba Iulia.
– supravegherea mai uşoară din partea Poliţiei şi a Jandarmeriei.
– dezvoltarea economică a transportatorilor care asigură ruta Cluj – Turda şi retur, cu rămânerea impozitelor în judeţ.
– posibilitatea unui număr mai mare de susţinători, la jocurile de pe teren propriu, inclusiv turdeni.
Pentru turdeni:
– amenajarea stadionului la cerinţele primei ligi.
– posibilitatea ca cetăţenii urbei (şi din zonele limitrofe) să vadă meciuri de prima ligă.
– unele câştiguri pentru comercianţi (sucuri, popcorn etc).
– posibilitatea promovării localităţii în ţară.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.