În zona sensului giratoriu care face trecerea spre Armata Roşie, indisciplina în trafic duce la ambuteiaje. În vecinătatea benzinăriei Mol sunt alte probleme, chiar în această dimineaţă acordându-se câteva amenzi din diverse motive.
Subcomisarul Alexandru Băl (foto) a precizat că strada Ştefan cel Mare a fost marcată cu marcaj dublu continuu pentru a oferi fluenţă în trafic şi nu pentru a împiedica intratea sau ieşirea de la benzinărie. Pentru participanţii la trafic se atrage atenţia că intrarea în staţie se face dinspre sensul giratoriu, iar ieşirea este obligatoriu înspre dreapta, dar cei care doresc să se întroacă spre centru, pot merge pe strada Petru Rareş iar apoi să întoarcă! “Problema mare e că intră în conflict cu coloana de vehicole care vine dinspre Micro. Oricum traficul este pe o singură bandă de deplasare, iar cei care forţează ieşirea de la Mol, nu fac altceva decât să perturbe şi mai tare traficul” spune Băl. Chiar în această dimineaţă un taximetrist s-a ales cu amendă, care este considerabilă: de la 9-20 puncte, mai exact 486 până la 1.080 lei, la două sancţiuni de acest gen, şoferul riscă suspendarea permisului de conducere!
Strada Aviatorilor este un alt punct nevralgic. Locul de intersecţie cu Aleea Plopilor, datorită sensului unic de circulaţie creează alte probleme conducătorilor auto. Chiar în faţa şefului poliţiei rutiere Turda, subcomisarul Băl, doi şoferi au crezut că pot să eludeze legea dar s-au ales cu amenzi consistente. “Din păcate unul dintre ei este chiar angajat al Primăriei Turda, care ar trebui să fie de cealaltă parte a baricadei, pentru că împreună cu administraţia publică luăm măsurile de fluidizare a traficului “, se plânge rutieristul.