Dar sa începem metodic enumerând câteva aspecte importante care toate combinate conduc la această explozie de nemulțumire.
- ÎNCEPUTURI….Mulți spun că sistemul de educație s-a degradat în ultimii 30 și ceva de ani… greșit! Sistemul de educație a început să se degradeze de prin anii 70, când datorită creșterii demografice puternice efectivul de elevi din clasă a crescut cu mult peste 30 de elevi făcând ca unui profesor să-i fie aproape imposibil să urmărească cu atenție evoluția fiecărui elev. Această supraaglomerare a creat sistemului și multe probleme de indisciplină (violență în școli, comportamente deviante – pe atunci nu exista noțiunea de CES sau de ADHD adică deficit de concentrare sau hiperactivitate, NU! – pe atunci ca să-ți treacă erai bătut, la școală de profesori, acasă de părinți, etc.) căreia statul i-a răspuns cu măsuri disciplinare draconice (toți cei peste 40 de ani ne aducem aminte măsurile punitive (amintite mai sus) din partea profesorului.
Practic, educația se făcea cu forța, cine nu rezista constrângerilor educaționale era declarat un prost! Ca să împartă elevii, statul a organizat tot felul de examene: de admitere la liceu, la profesională, de treaptă, care să cearnă oarecum efectivele tot mai mari de elevi.
De prin anii 80 a început să se înrădăcineze în conștiința socială – mai ales a elevilor de atunci, falsa idee că cine nu reușește la liceu e un prost și deci trebuie să urmeze școala profesională. Dascălii de atunci cunoșteau însă adevărul. Nu copii erau de vină ci statul care datorită legii „Decrețeilor” a făcut ca populația tânără să crească într-un ritm mult mai mare decât ritmul cu care economia era în stare să-i absoarbă la terminarea studiilor.
Cum în acele vremuri notiunea de șomaj nu era admisă, la sfârșitul anilor 80 găseai în fabricile supraaglomerate de „oameni ai muncii” profesioniști care de multe ori nu făceau absolut nimic, dar câștigau și ei acolo un salar, o garsonieră de la stat etc. Practic „proștii din școală” erau transferați în fabrici, uzine și agricultură. Aceste lucruri i-a demotivat puternic pe cei considerați „deștepți” – deși elevi buni, profesioniști desăvârșiti, câștigau și traiau la fel de prost ca cei care stăteau degeaba. Și uite așa tot sistemul economic din România a început să se prăbușească sub propria lui greutate, încurajându-se furtul din avutul statului, obținerea de avantaje necuvenite prin pile, relații, cunoștințe (P.C.R 😊).
- DISCREPANȚA MAJORĂ ÎNTRE LIDERII PCR ȘI RESTUL… Nu doar astăzi se obțin diplome pe pile… vă aduceți aminte probabil de prima doamnă Elena Ceaușescu (cunoscută sub numele de Codoi -CO2 🤭😊) pentru că a fost făcută doctor docent în chimie deși nu știa o iotă. Sau probabil de universitatea politică Academia Ștefan Gheorghiu înființată în 1945 de partidul comunist și care a avea un corp profesoral cel puțin mediocru (un fel de Universitatea Spiru Haret al zilelor noastre). Poate nu știați dar, mulți din liderii politici mai mici sau mai mari de după revoluție s-au format la această facultate. Cum au ajuns aceștia să ocupe funcții în România post-decembristă?? Păi statul le-a echivalat studiile imediat după revoluție! Motivul? Unul bizar – Pentru protecția socială a absolvenților acestei universități politice! Dascălii știau în acele vremuri cine sunt acești absolvenți și ce studii au făcut dar nu s-au putut opune, a fost o acceptare tacită în zorii democrației și libertății românești post – decembriste.
DEMOCRAȚIA ȘI LIBERTATEA PROST ÎNȚELEASĂ – ÎNCEPUTUL DEGRADĂRII EDUCAȚIEI DIN ROMÂNIA. Ianuarie 1990. Am trecut peste noapte de la Tovarășa Profesoară la Doamna Profesoară, de la Șoim al Patriei la Preșcolar, de la Pionier la … elev liber, de la uniforma școlară la … mă îmbrac cum îmi convine, de la revoluționar comunist la revoluționar decembrist, de la 23 August la 1 Decembrie, de la mitingul de partid la mitingul pentru „libertate”, de la un comunist prost la un comunist deștept, de la alegeri la comandă la alegeri „libere”.
Puterea nu mai era la partid acum era la oameni. Ok!! Și ce au făcut oamenii cu puterea? Au dat-o tot la cei care se pricepeau ce să facă cu ea. Da, exact, la aceeași dinainte. În primii ani de după revoluție s-a schimbat doar faptul că fiecare putea să spună și să facă așa cum îl tăia pe el capul. Capul lui însă era foarte manipulat fără ca el să știe măcar. Sistemul de învățământ nu a suferit modificări profunde în primii ani. A mers așa din inerție din rău în mai rău, cu elevi la fel de mulți într-o clasă dar din ce în ce mai demotivați pe măsură ce tot mai mulți oportuniști mediocri s-au îmbogățit peste noapte prin tot felul de furturi din avuția fostului stat comunist, furturi pe care ei le numeau acum afaceri!
Cine erau acești oportuniști mediocri? V-ați prins, erau acei oameni care stăteau degeaba și nu făceau nimic prin fabrici și uzine, prin instituții, etc. De ce ei și nu ceilalți? Pentru că ceilalți doreau să rămână profesioniști sperând că acum în „democrație” o vor duce mai bine, vor avea un salariu mai mare… încă nu știau ce urmează!
Ei au mai rămas să spere în continuare în fabrici și uzine în timp ce oportuniști mediocri, prostul clasei, a plecat să se facă „un șmecher” să facă bani. Cum să facă bani? Păi pe spatele profesioniștilor care au rămas să muncească în fabrici, uzine, agricultură, comerț, transporturi, construcții, instituții etc.
Profesorii de la catedră vedeau cum nori negri încep să apară asupra societății revoluționare, și asupra economiei românești nepregătită pentru ce înseamnă economia de piață bazată pe competitivitate, eficiență, calitate etc. De la catedră s-a atras atenția că direcția e greșită, dar cine să-i mai bage în seamă pe profesori! Respectul și credibilitatea în profesori se deteriora cu viteză amețitoare de la un an la altul, de la o generație la alta.
Profesorul era discreditat de acei oportuniști mediocri îmbogățiți peste noapte. Șmecherii parveniți au devenit noile exemple pe care societatea românească le promova. Ei erau profesorii noilor generații… Mare parte din ei au devenit oameni politici sau finanțatori ai politicii românești dându-si drepturi pentru propriile lor afaceri. În timp ce afacerile lor prosperau, majoritatea populației sărăcea. La mijlocul anilor 90 în România inflația ajunsese la 135% iar șomajul era îngrijorător… aproape în fiecare familie era un șomer.
Nivelul de trai era la pământ, oamenii simpli se agățau de orice promisiune doar ca să poată pune o pâine pe masă. De la „Nu ne vindem țara” s-a trecut la „O dăm și cu un dolar doar să putem trăi mai bine”. Atât au așteptat șmecherii – unda verde la furturi legalizate. Și nu s-au dat înapoi, au devorat cadavrul unei economii în colaps ca niște lupi înfometați.
Ca să poti fi manipulat trebuie sa îndeplinești cel puțin două condiții: să fi sărac și prost! Întrebarea care și-o punea orice oportunist mediocru sau șmecher parvenit era: Ba, cum să-i facem pe ăștia să fie proști?… că săraci sunt deja!
- SUBFINANȚAREA SISTEMULUI DE EDUCAȚIE, EXODUL PROFESIONIȘTILOR, EXPERIMENTE EȘUATE, GENERAȚII CONDAMNATE LA INCULTURĂ ȘI LIPSĂ DE CUNOAȘTERE. La sfârșitul anilor 90 economia românească era la pământ. Un fost comunist promitea revigorarea ei și intrarea în NATO, un extremist notoriu promitea o Românie mare și imposibilă. Dintre două rele cetățeanul român l-a ales pe cel mai mic…
Am ales calea europeană, am ales sa intrăm în NATO – până în anul 2003 armata în România era obligatorie! Toți tinerii majori erau obligați să facă armata! La începutul anilor 2000 s-a realizat o reformă majoră a învățământului preuniversitar. Toată lumea spera la un viitor mai bun. Toți copiii trebuiau să facă o școală, nu contează cum! S-au creat niveluri diferite de studiu, s-a reformat curriculumul astfel încât elevul să primească doar informația esențială… în 2002 am intrat în NATO… totul părea că merge bine.
De la catedră însă lucrurile se vedeau puțin altfel. Anii 90 cu problemele lui au redus drastic natalitatea. EXODUL a tot mai multor tineri în străinătate pentru găsirea unui loc de muncă a avut de asemenea un impact negativ asupra populației școlare, impact care se păstrează și astăzi. Reforma educației deși bine venită a fost făcută prea târziu. Am trecut de la clase suprapopulate și examene de admitere la liceu cu 5-6 candidați pe un loc la școli care de abea își mai puteau face clasele, de concurență la examene nici nu mai putea fi vorba… la sfârșitul anilor 2000 un elev de nota 2 putea să intre la un liceu la o specializare la care altă dată era bătaie pe un loc.
Profesorii au fost constrânși să facă concesii de neimaginat în ultimele 2 decenii. Aceste concesii au degradat statutul profesorului și al elevului deopotrivă. În timp ce în România prioritățile erau luptele politice și intrarea în Uniunea Europeană pe nimeni nu mai interesa de învățământ în ansamblu, nu doar de cel preuniversitar. Elevii și studenții noștri au început să obțină diplome pe degeaba fără nici o greutate profesională sau academică. Toate aceste neajunsuri au fost aruncate în spatele profesorului care a fost lăsat să se descurce singur.
Peste toate aceste probleme reale expuse de cei de la catedra factorilor de decizie, SUBFINANȚAREA SISTEMULUI făcea imposibilă adaptarea lui la cerințele sistemului european de educație. Practic multe din normele educaționale pe care România trebuia să le îndeplinească pentru a intra în UE existau doar pe hârtie, ele nu se puteau implementa din lipsă de bani din lipsă de resurse. Mulți profesori cu experiență au părăsit sistemul fără nici o remușcare. Sistemul era unul subfinanțat, diplomele obținute de elevi nu mai aveau greutatea științifică de altă dată datorită noii doctrine „poate, nu poate, copilul trebuie să termine școala!. Iar tu profesor vezi tu cum faci asta că noi bani să faci învățământ diferențiat și ore suplimentare de recuperare nu avem să-ți dăm”.
La începutul anilor 2010 s-au desființat complet școlile profesionale. Gata! Toată lumea la liceu! Decizie cu un impact dezastruos asupra elevului în primul rând limitându-i acestuia posibilitatea să aleagă pe baza potențialului lui. Într-un deceniu oportuniștii mediocri, șmecherii parveniți și politicianul aservit lor și-au atins obiectivul. Au creat un om nou după chipul și asemănarea lor: Prost! Incult! Agramat!
- SE SCHIMBĂ REGULILE DAR SE PASTREAZĂ ȚINTELE! ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR LA CEL MAI NEPERFORMANT NIVEL DIN ISTORIE! Intrarea României în UE a adus cu ea reguli noi. României i-au fost impuse obiective pe care trebuia să le îndeplinească si să le raporteze. De acestea depindeau finanțările pe care România le primea pentru a reduce decalajele dintre ea și restul tarilor dezvoltate.
În primul rând trebuia formată o armată de experți ca să conceapă și să implementeze planuri de redresare pe toate palierele. Românii aveau mari speranțe. Gata! De acum politicienii vor fi constrânși să respecte niște reguli. S-a început vânătoarea de oportuniști mediocrii, șmecheri parveniți și politicieni aserviți lor. E drept câțiva dintre ei chiar au fost prinși și condamnați. Și educația a început să spere că odată cu Legea Educației din 2011 lucrurile vor intra pe un făgaș normal.
După o generație sacrificată prin desființarea școlilor profesionale acestea au fost reînființate, ba mai mult s-a implementat conceptul de școală duală. Surpriză însă! Idei bune dar cu cine, cu ce! Profesorii și maiștrii instructori nemaiavând elevi cât timp școala profesională nu a existat au părăsit sistemul de educație, bazele materiale din școli, atâtea câte mai erau, s-au degradat iar bani de altele noi nu au fost niciodată. Deci, punct și de la capât: formează profesori și maiștri noi dacă mai ai pe cine. La ce salar li s-a pus pe masă au fugit ca dracu’ de tămâie… bine nu toți, au mai rămas câțiva…. știți voi care… Exact! Aceia… învățământ dual? Da se poate, dar doar în marile orașe ale țării, într-un oraș mic cu 10 – 20 mii de locuitori e imposibil să faci așa ceva pentru că pur și simplu nu au capacitatea economică necesară.
Apoi au venit și mult așteptatele finanțări. Credeți că pentru laboratoare, materiale didactice, salarii, îmbunătățirea bazei materiale, consumabile uzuale, etc. NU!! Cum așa? Existau lucruri mai importante. De exemplu tot felul de cursuri de formare de care nu avea nimeni nevoie. Unde mergeau banii obținuți? Exact la firmele de formare ale știți voi cui. României i s-au stopat rambursările și mai apoi i s-au tăiat de tot pe POSDRU tocmai pe motivul ăsta: Corupție! Cursuri efectuate doar pe hârtie dar banii încasați!
Apoi politicianului aservit îi trebuiau bani pentru prietenii lui: oportunistul mediocru și șmecherul parvenit. Și au găsit ei o metodă: renovăm școli, construim Săli polivalente de care nu are nimeni nevoie, cu fonduri europene! Nu contează că prioritățile educaționale sunt altele. Ce mai contează atât timp cât noi ne putem lăuda oamenilor cu faptele noastre pentru încă un mandat. Ei oricum deja sunt proști și săraci.
Din nou cadrele didactice au făcut liste peste liste cu problemele reale ale învățământului, cu nevoile materiale etc. 90% din școlile din România sunt tuneluri ale trecutului și nu ale viitorului cum ar fi normal. Atât timp cât afară-i vopsit gardul ce mai contează cum e înăuntru!!
În anii 2010 măsurile pentru creșterea numărului de elevi în școli au fost ca pe unele dintre aceste scoli să le închidă complet. Astfel în acest deceniu au fost închise și lăsate în paragină mii de unități școlare la nivel național. De ce să iei măsuri pentru creșterea natalității când poți sa închizi școli. Pe zi ce trece sistemul educațional preuniversitar s-a erodat, s-a degradat fără ca nimănui să-i pese, fără ca cineva să ia vreo măsură. Totul a fost lăsat pe umerii celor de la catedră… totul a devenit insuportabil.
Introducerea bacalaureatului supravegheat video a demonstrat lipsa calității intelectuale a propriilor noștrii copii. Statul și părinții au crezut că cadrele didactice pot rezolva probleme care sunt peste puterea lor de rezolvare. Da, acesta este adevărul. Societatea trebuie să înțeleagă că educația nu este doar despre profesori bine pregătiți ci despre un ansamblu de factori complementari care să susțină educația prin reguli și prin norme la nivelul societății în ansamblu. Da, profesorii au nevoie să fie susținuți de întreaga societate în favoarea căreia lucrează zi de zi încercând să creeze o lume mai bună pentru copiii noștrii, pentru viitor.
- PANDEMIA ȘI PRIMELE SEMNALE ALE PRĂBUȘIRII EDUCAȚIEI ÎN ROMÂNIA. Cadrele didactice s-au mobilizat exemplar pe parcursul pandemiei SARS COV2. Cu resursele limitate pe care le-au avut la dispoziție și prin eforturi personale au reușit să-și continue activitatea cu elevii. Să le transmită acestora nu doar informații științifice legate de materiile predate dar și să promoveze în rândul acestora informațiile medicale privind protejarea împotriva Covid transmise de autorități.
Bineînțeles toți am înțeles în acea perioadă beneficiile școlii față în față în detrimentul școlii online. Profesorii s-au mobilizat și împreună cu elevii au reușit să treacă peste acele momente dificile. În acea perioadă au fost susținute toate examenele naționale, deși în condiții dificile cadrele didactice i-au ajutat pe toți elevii care au susținut acele examene să se simtă cât mai confortabil fără a crea un stres suplimentar.
Da, medicii au fost în prima linie și s-a vorbit mult despre ei și pe bună dreptate. Din păcate munca profesorilor din acea perioadă a fost trecută ușor cu vederea. Aprecierea societății pentru munca profesorilor din acea perioadă nu a venit nici astăzi. Reîntorși la școală am crezut că vom găsi o schimbare de atitudine a elevilor, a părinților, a societății în ansamblu. Așteptările noastre au fost înșelate. Problemele pe care le-am lăsat la începutul pandemiei astăzi nu doar că s-au păstrat dar s-au acutizat și mai tare. Profesorii sunt din ce în ce mai demotivați pentru munca pe care o depun zi de zi. Singurul instrument rămas la dispoziția cadrelor didactice prin care să tragă un semnal de alarmă că educația românească este la un pas de prăbușire este GREVA!
DE FAPT ACCEPTAREA REVENDICĂRILOR PROFESORILOR NU ESTE DESPRE REVENDICĂRI ÎN SINE CI DESPRE ACCEPTAREA FAPTULUI CĂ SITUAȚIA DESCRISĂ DE MINE MAI SUS NU MAI POATE FI ACCEPTATĂ DE NIMENI. CĂ SOCIETATEA ÎN ANSAMBLU TREBUIE SĂ-ȘI SCHIMBE OPTICA CU PRIVIRE LA EDUCAȚIE ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT, LA IMPORTANȚA LUI PENTRU PROPRII COPII, PENTRU PROPRIUL EI VIITOR, PENTRU CA ROMÂNIA SĂ NU MAI CUNOASCĂ NICIODATĂ MOMENTE CA CELE DESCRISE DE MINE MAI SUS. ALTFEL NE AUTODISTRUGEM!
Octavian-Theodor Gherman – profesor
TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa redactia@turdanews.net.
1) O mica rectificare. Ati inceput prea devreme aceasta radiografie. In perioada 1970-1989 inca se mai facea carte in scoala. La toate nivelurile si tipurile de invatamant.
2) Declinul invatamantului romanesc a inceput dupa anii ‘90. Mai intai in invatamantul gimnazial apoi in cel liceal si in fine, dupa alinierea la Bolognia, in invatatamantul superior. Vinovatii? De la ministrii educatiei , inspectori scolari, corp profesoral si parintii. Acestia din urma sunt vinovati ca au pus presiune, alaturi de copiii lor, pe dascali, renuntandu-se treptat la orice regula. Scolile din vestul cu care vrem sa ne comparam nu au renuntat la autoritatea dascalului asupra elevului, uniforme etc.
din primele rinduri ; am inceput sa sar aliniate…
din ani 70 ? degradare?
dom asa numit profesor! pina in 89 , se facea scoala! LIMV era standardul orasului ! Cu doamna Rodicuta cu ,, tapine tapine … ”
ce esti tu acuma este rezultatul acelei scoli! deci daca nu era buna ; si tu eti un rebut / ratat ! ai fost pregatit in acest sistem!
l-ai ales de buna voie ; si in loc sa schimbati si sa aparati principiile scolii Romanesti , alegi si acum sa dai vina pe toti restul! am mostenit …
TIPIC ROMANESC !
Toti sint de vina , dar TU nu faci nimic!
Virgula sau rutina ?
Unde e diferenta dintre un agramat si un plafonat ? d.p.d.v. al natiunii !
Ca, am invatat .. unde? Ca, cine are carte, are parte ! si conformistii uitati-va unde au adus natia !
Io, cred ca autorul, a vrut sa va explice, de ce nu ne-am ridicat intre popoare in ultimul mileniu.
Dar, merem mai departe, ca n-avem de ales…ha, ha!
Imi cer iertare pentru prea multe virgule.
Perfect!…Dar se vede cu ochiul liber ca ne ducem…dracului(nu in jos!)…Bravo Omule pentru luciditate,curaj si…patriotism!.
Ar trebui ca toti oamenii, toti parintii, toti elevii si studentii sa-i sustina pe prifesori!
Profesorii care au intrat la catedră cu note mici fac greață
S-a făcut vre-un referendum dacă vrem sau nu în UE și NATO? Ne-au fost prezentate onest avantajele și dezavantajele acestor demersuri? Apreciez totuși obiectivitatea dumneavoastră în prezentarea evenimentelor
Stai jos! Nota 4!
1 ) Numărul elevilor a scăzut drastic, deoarece nu s-au mai născut asa de mulți copii după ’89 dîndu-se liber la avorturi.
2) Foarte mulți romani care muncesc în UE si-au transferat copii în afară deci nu este o scuză ca sunt prea aglomerați .
3) În cei 33 de ani care au trecut ,profesorii au tăcut pentru ca au executat ordinul directorului care este pus în funcție pe linie politică .
4) Profesorii si-au făcut manuale auxiliare și au predat din ele unde de foarte multe ori ni se spuneau ca sunt greșite.
5) Nu s-au mai dat manualele gratuit ,noi părinții fiind nevoiți sa le cumpărăm, ni s-a cerut fondul clasei,fondul școlii, perdele la geamuri.
6) În cărțile de clasele I-IV au fost și sunt și acum poezii și povesti de autori ruși în special Tolstoi ,de parca Coșbuc,Creangă,Topîrceanu,Eminescu nu au existat niciodată .
7) Culegerile de matematică Gheba și Țiu au fost înlocuite cu altele ale unor cadre didactice .
8) Teme foarte multe date pentru acasă ,cind ar trebui ca elevii sa le facă în clasă .
9) Profesorii au făcut grupe de meditații cu elevii din clasă și doar de aceia se ocupă .
10 ) Dacă se cere salarii ca în afară, dumnealor trebuie sa își facă profesia pe măsură salariilor din afară .
Păcat că unele idei sunt bune. Faptul că ești agramat distruge bruma de gândire pe care o demonstrezi.
Apropo, nu profesorii au făcut manualele, doar le- au fost impuse.
Sistemul de învățământ e prost gândit intentionat si va fi si de acum inainte câtă vreme ne „bălăcărim” in capitalism! Orânduirea capitalista e construita ca sa permita stratificarea populației umane in asa fel ca doar „jmecherii” sa conduca si sa prospere, e doar o continuare a celorlalte orânduiri abuzive pe care le-au inventat aceeasi jmecheri timp de mii de ani! Si profesorii sunt si ei parte a sistemului actual, pe majoritatea lor interesandu-i doar câștigul material! Cat isi estimeaza profesorii valoarea muncii lor? Cat isi estimeaza in general bugetarii valoarea „muncii” lor? Toata lumea matura din aceasta tara a trecut prin învățământul romanesc si a avut de a face cu birocrația sistemelor statului! Chiar e nevoie de toti acesti „păduchi”? Care e plus-valoarea pe care o aduc societății? Un sistem construit doar cu scopul de a jupui si ultima piele de pe spatele amaratului care muncește efectiv! O stratificare sociala artificiala care se va prăbuși in maxim 50 de ani de acum inainte cand resursele se vor termina. Cine spune ca unii trebuie sa fie mai sus decât altii si care sunt criteriile pentru asta? De cand 4-5 ore de activitate pe zi este echivalat cu 8 ore de munca efectiva pe zi!?! Ca sa nu mai vorbim de cele 3 luni de pauza pe an – vacantele profesorilor. Care categorie ocupațională din tara asta mai are un asemenea program „relaxat”? Evident parlamentul&guvernul&sistemul juridic se exclud…pentru ca ei sunt deasupra legii, constituției si a oricărei moralități! Cati angajati la privat ați vazut sa faca greve in ultimii 20 de ani? APROAPE NIMENI! Exista doar bugetari in tara asta? Cine aduce efectiv valoare prin munca depusa zi de zi – bugetarii? Si cine sa le plătească salariile umflate aiurea si comparate stupid cu mediul privat, intr-o tara in criza de forță de munca si nu numai?
Ganditi-va la aceste lucruri, profesori! Folositi-va inteligenta cu care va laudati!!
O radiografie exactă a învătământului românesc! Felicitări d-lui profesor!
Păcat că se cer doar măriri salariale și nu se cere schimbarea sistemului educațional. Ar trebui să iasă în stradă că să schimbe curriculum stufos, materie multă, informații de prisos, program foarte încărcat al elevilor( în special clasele 7,8), să lupte pentru a schimba această stare de fapt: învățământul nostru produce mulți analfabeți funcționali. Păcat că nu fac grevă în primul rând pentru asta!
Doamne ajutâ ne!!!Este o crunta realitate tot ce ați scris domnule profesor !Cine știe ce vremuri ne mai așteaptă?!
Un comentariu atotcuprinzător și adevărat. Noua lege nu schimbă nimic din vechiul sistem de învățământ.
Care sunt măsurile pe disciplină?
Curriculum la română este la fel de stufos atât la gimnaziu cât și la liceu. Presiune foarte mare se pune doar pe 2 materii: română și mate. Ceilalți nu contăm, mai ales la gimnaziu. Cel puțin în clasa a 8 a elevii se întreabă la ce mai fac și alte materii?!
Toate lecțiile au caracter foarte teoretic, conținuturile sunt prezentate abstract, nu prea este referire la viața reală (mă refer aici la matematică, chimie, fizică – sunt materii greu de înțeles, la gimnaziu), prin urmare și notele mici la Evaluarea națională și Bac, la mate, cel puțin.
Gramatica limbii române este plină de tot ce vrei (morfologie și sintaxă la clasa a 7 a cât încape). Multe noțiuni nefolositoare (ex. funcții sintactice- nume predicativ, complemente și atribute de toate felurile!!), propoziții subordonate greu de priceput de elevi (la examen acestea sunt cel mai adesea nerecunoscute de elevi în mod corect, drept urmare, de obicei aici se pierde punctaj.)
Și multe altele pe care nu le mai înșir (scriitori depășiți … dragi nouă, dar nu mai corespund cu stilul tinerilor învățăcei) etc. Mai adăugați și voi…
Oare greva va rezolva ceva și pe partea asta???
Super articol. Felicitari!
Distrugerea a început de când voi bipezii ați apărut pe acest Pământ. De când ați susținut ierarhiile sociale, sistemele, materialismul, unii sa fie „deasupra altora” și diferentierea sa se facă mai ales prin bani, alimentând disprețul pentru cei care nu au studii superioare și cate și mai câte. Cei necalificați să crape pe salariu minim ca sa aibă cei cu studii superioare satisfacția orgoliului că ei „lucrează” in timp ce leneșii stau.
Vouă vă place să dețineți influența asupra altora, nu vă place sa fie oamenii liberi.
Voi (impersonal) scuipați și ați scuipat pe tot ce este Bun. Pentru că Binele nu este personal. Binele când îl faci este pentru toți pentru că acesta rade tot ce este strâmb, tot ce este viclenie, interes, falsitate, murdărie, micime, etc.
In jurul nostru este întuneric pentru că voi ați distrus tot ce ați atins, de la familiile altora pentru plăcere, bani, pamanturi, statut social până la populații întregi care sunt in sărăcie crunta din cauza lăcomiei pentru aur și alte resurse.
Capitalismul este anticreștin, anti – orice este Bun și Valoros. Voi profesorii dați continuitate unui trecut pe care l modificați puțin. Dar prezentul tot trecut este. Voi nu luptati împotriva Raului, ne spuneți cum sa ne supunem Sistemului care ne ucide spiritual și apoi fizic, de tot.
Voi bipezii nu iubiți. Sunteți îndrăgostiți de material și de alți bipezi de care va folosiți ca de niste animale de companie pe care le aruncați atunci când nu mai aveți nimic de luat .
Bătălia pe acest Pământ a fost întotdeauna între Bine și Rau. Raul a căpătat teren încă din momentul t0. Crime peste crime, stăpânire, dominare, numai rău peste tot. Primitivi criminali, regi criminali, președinți (guverne) criminali (criminale). Prezentati voi Raul ca rău?
Cunoașterea v a zdrobit capul! Inima voastră este goala!
Vreți (impersonal) recunoaștere, statui, sa primiti osanale. Sunteți de o tristețe maxima!
🤣🤣🤣🤣🤣Șosoaca , tu esti, ma ?
Te crezi mare filozof(filosof- depinde cum îți place să ți-o iei) . Ești deținătorul marelui adevăr? Ești, de fapt, mic… Tare mic.
Era vremea să apară și șoșocii, capitalismul e satana…oare cine satană vă obligă să trăiți în sistemul ăsta, când aveți posibilitatea să mergeți la Rusia și Corea de Nord? Gură mare, creier mic…
O radiografie bunicică a situației, totuși nu dă răspuns multor întrebări. Sunt semnale că oportunitatea declanșării grevei are legătură mai degrabă cu lupta politică decât cu educația în sine. De ce nu s a declanșat în septembrie? Deci acum? Creșterea veniturilor cadrelor didactice este absolut necesară și nici un om cu scaun la cap nu poate să o conteste. Menținerea actualei ierarhii de valori în societate ne ține departe de valorile lumii libere și arată cât ne-am depărtat noi de mentalitatea comunistă, în care intelectualii nu pot câștiga mai mult decât proletarii. Marea problemă este că asta (creșterea salariilor) ar fi doar o mică parte din necesara reformă a educației românești și nu va îmbunătății statisticile. Toată această nebunie, în tot acest război al tuturor cu toți, nimeni (cel puțin eu n am auzit) nu vorbește despre copii, principalul beneficiar al sistemului. Am auzit doar părerea că dacă vor crește salariile în învățământ va crește și calitatea actului educațional. Trist. Cunosc multi profesori dedicați, dar cunosc și persoane care nu ar trebui să fie la catedră. Cât este de corect ca profesorii buni sa fie plătiți la fel cu cei care nu sunt la fel de buni? Există un sistem de cuantificare/evaluare, așa cum este in țările civilizate? Știți cum se face accesul tinerilor în instituțiile de învățământ vocaționale? În copil foarte talentat nu are șanse să intre, dacă familia nu are posibilități financiare. De ce se mai predă după dictare? De ce conținuturile manualelor este mai complex decât trebuie (constatare a d-lui prof. Daniel David)? De ce ghiozdanele copiilor sunt încă așa voluminoase? Un copil bun, dacă vrea să învețe bine, stă pe scaun într-o zi mai mult decât părinții la locul de muncă. De ce? De ce sunt atât de puține ore de sport? De ce ies copiii din școli debusolați? De ce meditatiile au devenit norma? Se fac meditații azi și la gimnaziu. Etc etc etc. Trebuie marite salariile profesorilor, dar guvernul nu trebuie să se rezuma doar la atât.
De ce in septembrie ? Îi durea pe toti in cot . Nu speria pe nimeni . Asa …le cam tremura țurloaiele multora .
Fals! Mă întreb când ați avut timp să scrieți/redactați acest articol/material…?
Dacă te vrei mare deștept, pune și-o virgulă…
Teoria este buna ,insa practica ne omoară.
Soluții reale AVETI?
Totuși pana in 1990 scoala romanesca avea oarecare recunoaștere,compromisurile au anulat incet asta.Si toti profesorii si-au dat concursul la decaderea invatamantului.
Numai banii nu vor rezolva marile necazuri ,moralitatea oamenilor trebuie schimbata.
Și cine trebuie s-o schimbe? Nu cumva întreaga societate? Sau fraierii de profesori rămân carne de tun ???
Chiar mă simt mai informat scum. Am parcurs toată această apologie a incompetenței pentru a afla că profesorul chiar lucrează pentru populație..ce gluma proastă și buna..”Da, profesorii au nevoie să fie susținuți de întreaga societate în favoarea căreia lucrează zi de zi încercând să creeze o lume mai bună pentru copiii noștrii, pentru viitor.”
Foarte buna descrierea, din păcate fara o soluție sau o propunere de rezolvare. Mai toți care „descriem”/criticam sistemul nu venim cu soluții deci ne încadrăm in acea categorie de elevi care am înaintat în școală cu sistemul și nimic altceva. Trist dar adevărat.
Am ieșit din sistem în ianuarie 2021. Nu am suportat degradarea și umilința. Ați făcut o radiografie perfectă a sistemului de educație. Felicitări!
Din păcate articolul este plin de erori de exprimare, cacofonii și greșeli gramaticale.
Domn’ profesor este și el tot un exponent al aceluiași sistem de educație.
Dar sunt câteva adevăruri dureroase surprinse de articol.
Apostroful e o chestie de neglijat? Dacă tot îți exprimi părerea, fă-o corect. Limba română nu e o simplă opțiune.
Bun articol, în esență. Recunosc, l-am citit în diagonală, dar tot am sesizat câteva greșeli. Cred că se putea acorda mai multă atenție.
În sfârșit un adevăr cutremurător despre evoluția învățământul românesc!Luați aminte guvernanți și politicieni români!Felicitări Domnule Profesor!!!
Poate cel mai bun articol legat de problemele din învățământ. Poate-i trimite cineva, un link și doamnei Dana Budeanu, să nu mai posteze inepții…
EXCEPȚIONAL ARTICOL, DOMNULE PROFESOR!! Descrie cu luciditate starea de lucruri existentă. Dar nu știu dacă atâta rău făcut poate fi indreptat brusc acum… este vorba de elevi si părinți care nu pot fi ignorați, ei așteaptă o reintrare in normalitate totuși
Da domnule profesor, ati descris perfect societatea românească.
Da,cred că este prima persoană și primul articol din arealul Turzii care spune un adevăr despre 30 de ani în care societatea românească nu cred că a dezvoltat ceva mai degrabă a creat un mediu propice sau a creat un lanț trofic un cerc al corupției care precum o rană ne tratată începe să puroieze scoțând la suprafață tot ce sa produs până acum, bine ar fi că acest popor să aibă încă un sistem imunitar puternic și să distrugă acest tip de infecție care este prezentă în toate structurile societății, sper să nu se supere cadrele didactice dar acest areal este rezultatul sistemului de educație care iese la suprafață acum sper să nu fie prea târziu pentru generațiile care vor veni, felicitări domnului profesor pentru acest articol cu siguranță cel mai bun articol de până acum expus pe turdanews.
M-a amuzat asta cu „arealul Turzii”. Adevărul e că unora nici nu le trebuie o țară. Le este suficient cătunul, satul sau chiar strada. Țara este o pălărie prea mare pentru ei. Așa ne zic și străinii : ce dracu vă trebuie vouă ditamai țara? O cumpărăm noi și vă dăm ajutor social până când dați colțu’.