A apărut o obligație nouă, care duce spre reglementări mai stricte în 2025 pentru a preveni abuzurile legate de viza de flotant.
Viza de flotant este esențială pentru cei care locuiesc temporar într-un alt loc decât cel trecut în buletin.
Acest document le permite să acceseze servicii locale importante, precum înscrierea copiilor la școală sau asistența medicală. Există însă situații în care oamenii își fac viză de flotant la adresa unor prieteni, spre exemplu pentru a putea înscrie copilul la o școală considerată mai bună.
Din 2025, autoritățile au introdus reguli mai dure pentru a evita abuzurile legate de viza de flotant.
Iată ce presupun acestea:
Cei care cer viza trebuie să semneze o declarație pe propria răspundere prin care afirmă că locuiesc efectiv la adresa indicată cel puțin 15 zile pe lună.
Solicitantul trebuie să explice de ce are nevoie de această reședință temporară. Poliția va face controale regulate ca să verifice dacă persoanele care au viza respectă regulile.
Dacă se descoperă că viza a fost obținută prin înșelăciune, aceasta poate fi anulată, iar persoana în cauză riscă sancțiuni, potrivit capital.ro.
Persoanele care nu locuiesc la adresa menţionată în buletin trebuie să respecte un anumit set de proceduri stabilite de autorităţile locale pentru a obţine viza de flotant. Printre documentele necesare se includ:
-Cerere de viza de flotant: Aceasta poate fi obţinută de la primărie sau de pe site-ul acesteia şi trebuie completată cu datele personale ale solicitantului.
-Documente de identitate: Actul de identitate, precum cartea de identitate sau paşaportul, este obligatoriu. De asemenea, se pot solicita documente care să ateste dreptul de folosinţă a locuinţei respective.
-Dovada dreptului de folosinţă a locuinţei: Acest lucru poate fi demonstrat prin contractul de închiriere, titlul de proprietate sau alte documente relevante.
-Declaraţie pe proprie răspundere: Solicitantul poate fi pus să completeze o declaraţie care să confirme că locuieşte efectiv la adresa menţionată în cerere.
-Alte documente: Autorităţile locale pot solicita şi alte documente în funcţie de circumstanţe, cum ar fi certificatul de naştere sau de căsătorie.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.