PSD Turda a organizat azi o întâlnire de dezbatere pe tema Învăţământului. S-au spus păreri, s-a dat cu paloşul în actualul sistem de învăţământ şi s-au lansat ceva soluţii… Însă, scenariul ăsta se repetă din 1990 încoace.
Cei din Opoziţie critică ceea ce fac cei de la Putere, miniştrii îşi capătă poreclelele lor (cu tot respectul, dar şi ministrul PSD Ecaterina Andronescu avea porecla… “Abramburica”, nu?!), iar fiecare când ajunge la putere schimbă tot sistemul (că… e “reformă”), iar elevii ajung să fie zăpăciţi de cap, că află doar cu un an înainte “ce se cere la examen”… Şi am întrebat şi eu: oare Învăţământul e marea problemă a societăţii româneşti sau… altceva?!
De ce am ajuns să-mi pun întrebarea asta?! Foarte simplu! Toţi spun că nivelul de cunoştinţe al elevilor români e net superior celui al elevilor din Vest (chiar dacă vorbim de reforme proaste sau despre alte “schimbări” petrecute în învăţământul de după 1989). Bun, dar atunci întrebarea e firească: dacă avem cunoştinţe teoretice net superioare, de ce statele respective sunt mai evoluate, sunt mai dezvoltate, sunt mai bogate, iar cetăţenii lor sunt mai civilizaţi, mai educaţi, mai eficienţi, mai harnici, mai responsabili, mai nu-ştiu-cum?!
Nu cumva avem o altă problemă?!
Nu cumva un sistem de învăţământ prea teoretizat, din care lipseşte partea practică, cunoştinţele care într-adevăr te pot ajuta cu ceva în viaţă (că în fond nu toţi trebuie să se facă studenţi eminenţi pentru a se angaja apoi într-un butic alimentar, nu?!), este adevărata problemă?! Nu cumva punem prea mult accent pe cunoştinţe teoretice (materii… cât încape!) şi neglijăm partea pragmatică/eficientă/practică a învăţământului?!
Şi îmi pun întrebările astea pentru că mă uit la elevii care termină clasa a XII-a. Fără să-i jignesc, dar nu prea au habar de nimic! Mai rar câte unul care ar fi în stare să facă ceva, concret! Iar cei consideraţi “buni”, sunt de obicei aceia care ulterior urmează o formă de învăţământ superior. Iar din aceştia, o mare parte vor deveni eminenţii şomeri cu diplomă, de mâine…
Cred că învăţământului românesc îi lipseşte pragmatismul. Suntem prea romantici şi uităm că, de fapt, nu ne ajută cu nimic generaţii întregi care-ţi rostesc poezii, dar nu ştiu să fie utili societăţii, nu ştiu să-şi aducă un pic de contribuţie la bunul mers al ei… Şi nici măcar nu e vina lor!
În fond, pornim de la o premisă greşită: că toţi trebuie să fie “doxă” de carte, de teorie, de materii pe care să le înveţe “ca pe apă” (că, deh, fiecare profesor de specialitate are orgoliul său, nu?!). Cam aşa e şi cu programul PSD, care vrea să introducă învăţământul obligatoriu de 12 clase. Iar sistemul respectiv ar fi bun, dar dacă ar ţine cont de nevoia reală a tinerilor, în ceea ce priveşte pregătirea pentru viaţă.
Scoatem pe bandă rulantă nişte teoreticieni. Ne mândrim cu ei că “ce buni sunt” în comparaţie cu cei din Vest, care nu ştiu “radicalul”, “teorema ipotenuzei” sau mai-ştiu-eu ce chestii teoretice, deşi au aceeaşi vârstă cu “ai noştrii”, dar omitem să studiem cum de ăia devin “realizaţi”, atât cât le permite situaţia, în timp ce ai noştri sunt buni doar pentru a-şi semna “condica de prezenţă” la ALOFM, pentru a-şi ridica lunar şomajul.
Din învăţământul românesc lipsesc multe. Lipsesc orele şi practica dezvoltării spiritului antreprenorial (dacă 5% ar învăţa să dezvolte o afacere, ar fi un câştig enorm!). Lipseşte educaţia pentru muncă. Lipsesc orele în care înveţi ceva ce-ţi poate folosi în viaţă, în mod real. Lipseşte recunoaşterea faptului că nu toţi trebuie să devină studenţi, iar acest lucru nu implică neapărat o “retrogradare” social-financiară (ştiaţi că există multi-milionari care nu au studii superioare?!).
Cred că, înainte de a discuta despre Învăţământ, trebuie să ştim clar unde vrem să ajungem cu generaţiile viitoare! Altfel, schimbăm programe, profesori, examene, bibliografii şi te-mai-miri ce, dar problema de fond va rămâne tot nerezolvată!
(Preluare de pe Blogul lui Gelu Florea)
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
