Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu, a primit vizita unei delegaţii a Ambasadei Franţei în România, delegaţie formată din domnul Pascal Fesneau, Consul Onorific al Franţei la Cluj, domnul Benoit Gauthier, şeful Serviciului Economic al Ambasadei Franţei la Bucureşti şi doamna Caroline Socie, ataşat tehnic în cadrul Serviciului de Cooperare al Ambasadei.
În cadrul vizitei, în vederea extinderii relaţiilor de cooperare bilaterală în multiple domenii, pentru atragerea de noi investitori francezi şi, respectiv, intensificarea cooperării economice şi a schimburilor comerciale, oaspeţilor francezi le-au fost prezentate potenţialul economic şi investiţional al judeţului Cluj precum şi principalele proiecte aflate în derulare la nivelul Consiliului Judeţean Cluj.
În acest context, o atenţie aparte a fost acordată Parcurilor Industriale administrate de Consiliul Judeţean prin intermediul S.C. TETAROM S.A. şi facilităţilor pe care acestea le oferă potenţialilor investitori, proiectelor de modernizare şi extindere a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj şi rolului benefic pe care le au în ceea ce priveşte încurajarea schimburilor economice bilaterale etc.
Printre oportunităţile de colaborare identificate în cadrul vizitei se află domeniul parcurilor industriale, fiind vizate nu doar cele deja finalizate sau aflate în curs de execuţie ci şi cele a căror înfiinţare se doreşte în zonele Huedin şi Câmpia Turzii.
În momentul de faţă, în judeţul Cluj trăiesc cca. 1000 de cetăţeni francezi dintre care aproximativ 800 sunt studenţi care urmează cursurile universităţilor clujene.
În ceea ce priveşte prezenţa firmelor franceze în judeţul Cluj, sunt prezente atât mari companii franceze care însumează cca. 3000 de angajaţi cât şi o serie de întreprinderi mici şi mijlocii care activează în special în domeniul serviciilor şi IT.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























