Tragedie pentru o studentă din Cluj care și-a pierdut ambii părinți într-un accident rutier. Și ea a fost grav rănită și se află internată la ATI. Acum are nevoie de ajutorul semenilor.
În urma unui accident rutier produs săptămâna aceasta în județul Brașov, tânăra a ajuns la spital, iar ambii părinți au decedat.
Primele cercetări arată că accidentul, o coliziune frontală între o dubă și un autoturism, s-a produs după ce unuia dintre șoferi i s-a făcut rău la volan și a pierdut controlul asupra mașinii.
Evenimentul rutier a avut loc pe DN1, între localitățile Olteț și Sâmbăta de Jos, județul Brașov. În urma tragicului eveniment, ambii săi părinți și-au pierdut viața, iar ea se află internată la secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență din Brașov.
Deși tânăra este conștientă, recuperarea sa se anunță a fi una lungă și dificilă.
Colegii tinerei, membrii ai asociației studențești StudPAC Cluj, fac apel pentru ajutorarea studentei aflate în dificultate:
„Voluntara noastră, Raven (Cosmina), a fost implicată într-un accident rutier luni, pe DN1, între localitățile Olteț și Sâmbăta de Jos, județul Brașov.
În urma accidentului, ambii părinți au decedat, iar ea se află în secția ATI a spitalului din Brașov. Este conștientă, însă recuperarea este tumultoasă și extinsă. Avem consimțământul fratelui ei pentru publicarea acestor detalii.
În spirit de solidaritate, am dori ca o comunitate să ne arătăm sprijinul față de ea și familia ei, ajutându-i oricum putem! Orice ajutor contează!”.
Nume titular card: COSMINA COBUZ
IBAN: RO09BRDE330SV14095173300























