O nouă recunoaștere internațională pentru Salina Turda. O publicație cu milioane de cititori a inclus obiectivul în TOP 6 destinații turistice din Transilvania.
Este vorba despre publicația internațională MSN care prezintă salina Turda drept una din cele mai spectaculoase și neobișnuite atracții turistice din regiune.
Publicația notează că „Salina Turda — acea mină de sare subterană sălbatică pe care o vezi în fotografii — emană o atmosferă science-fiction, sculptată direct în sare”, recomandând vizitatorilor să combine vizita la salină cu explorarea Cheilor Turzii, pentru o excursie completă și memorabilă.
Salina Turda este deschisă zilnic între orele 9-17 , cu ultima intrare la ora 16,20.
Salina Turda, tărâmul din adâncuri vizitat de zeci de mii de turiști anual își dezvăluie misterele
Este o adevărată catedrală a geologiei la 120 de metri sub pământ. Unul din cele mai frumoase locuri subterane din lume!
De la prima atestare documentară din 1271 și până la începutul săpăturilor din secolele XVII-XIX, minerii- acei oameni liberi care credeau în Salina Turda- au demonstrat că se poate. Salina a fost un furnizor principal de sare pentru Transilvania.
După aproape 700 de ani de activitate, exploatarea sării s-a oprit, iar între 1932 și 1945, Salina a fost folosită ca depozit pentru brânzeturi, adăpost antiaerian și depozit de arme.
Și totuși, curajul uman a transformat acest loc sărat și tăcut într-un Regat al sării, un spectacol turistic ce te invitǎ sǎ îl trăiești.


















