Incident stupid dar cu urmări dramatice astăzi în cimitirul din Mănăștur. O femeie a murit după ce o cruce a căzut peste ea.
Un telefon la 112 anunța, vineri în jurul amiezii, că o cruce a căzut în capul unei femei, în cimitirul Mănăștur din Cluj-Napoca. Aceasta a decedat ulterior.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca desfășoară în aceste momente o intervenție în cimitirul din Cartierul Mănăștur, unde o cruce a căzut peste o persoană. Victima a fost scoasă de sub cruce de către pompieri, prezentând leziuni incompatibile cu viața. Mai exact, este vorba despre o femeie de aproximativ 45 de ani”, a transmis ISU Cluj.
Și polițiștii au deschis în acest caz un dosar de cercetare penală pentru „ucidere din culpă”.
O astfel de cruce din beton cântărește cel puțin 250 de kg. Beata femeie a fost pur și simplu strivită sub greutatea ei.
Nu se știe în ce condiții s-a desprins acea cruce de pe soclu, cercetările sunt continuate în acest caz.
UPDATE:
”La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 12.45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, de 34 de ani, despre faptul că în cimitirul din cartierul Mănăștur, ar fi căzut o cruce din beton peste o femeie.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă de polițiști care au constatat că cele sesizate se confirmă, identificând o femeie de 47 de ani, din Cluj-Napoca.
Din păcate, în urma evenimentului femeia a fost declarată decedată de către echipajul medical.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale.”, a precizat IPJ Cluj.

Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Cum a ajuns mesajul despre gay din Guvern pe grupul Comisiei conduse de Diana Stoica la Camera Deputaților: „O să fiu mai atentă”











