Crește numărul pacienților cu Covid-19 la Cluj, unde nu mai există nici un loc liber în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă din cele două spitale care tratează exclusiv cazuri Covid, cel de Boli Infecțioase și cel de Pneumoftiziologie.
Trei pacienți intubați, cu formă severă de boală, au fost transferați la Oradea la Spitalul Municipal.
În acest context, la Cluj, va fi adus de urgență un TIR de terapie intensivă.
Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a anunțat că va ajunge săptămâna viitoare o unitate mobilă cu 11 paturi, mai exact un tir de terapie intensivă, din dotarea IGSU. „Secția este echipată, dotată cu ventilatoare, de luni va fi funcțional”, a spus el.
”La Terapie intensivă în Cluj am avut și cazuri din alte județe. Am decis să eliberăm Terapia intensivă pentru a avea locuri pentru clujeni, iar pacienții din alte județe să fie transferați în alte părți, dacă se poate în județele de reședință, dacă nu în centrele apropiate care nu au afluxul pe care îl avem noi de pacienți, acesta fiind motivul pentru care am decis să transferăm trei pacienți astăzi la Oradea”, a declarat Mircea Abrudean, potrivit Libertatea.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.




















