Președintele Klaus Iohannis a dat azi o declarație în care a precizat măsurile retsrictive care se vor impune de luni, în tentativa de combatere a răspândirii noului coronavirus, în condițiile în care valul 4 a lovit destul de dur țara noastră, în această toamnă.
Astfel, de luni elevii vor intra în vacanță timp de două săptămâni, masca va deveni obligatorie peste tot în spațiul public (indiferent că este vorba despre interior sau exterior), iar accesul la majoritatea evenimentelor va fi condiționat de existența certificatului verde, va fi instituită carantina de noapte (excepție vaccinații și cei care au îndatoriri de serviciu)
”Și vreau să fiu foarte clar din capul locului: dacă vrem să se oprească pandemia, singura, repet, singura soluție este vaccinarea. Vaccinarea oprește pandemia. Știu că sunt mulți care încearcă să vă spună că nu este așa. Haideți să vedem ce se întâmplă în lume. În vestul Europei, unde lumea s-a vaccinat în masă, 70 – 80% dintre oameni s-au vaccinat, s-au relaxat. Pandemia, practic, nu mai are impact. În partea noastră a Europei, unde lumea este reticentă, din varii motive reticentă la vaccinare, suntem în plin val pandemic. Iar la noi, în România, s-a declanșat o adevărată catastrofă, cu sute și sute de decese în fiecare zi, cu zeci de mii de oameni care se infectează zilnic.”, a spus Iohannis.
Acestea sunt doar câteva exemple de măsuri restrictive, urmând ca restricțiile să fie stabilite concret de către Guvern și aplicate începând de luni.
Măsurile restrictive anunțate de președintele României combină protecția sanitară a populației (purtarea măștii în toate spațiile publice, vacanța elevilor) cu strategia de ”premiere” a celor care s-au vaccinat (nu intră în carantină de noapte, acces la diverse evenimente).
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.