Ministrul Educației anunță pe rețelele de socializare, o nouă modificare majoră în educație. Începând cu 2023, media claselor V-VIII a fost eliminată din calculul mediei de admitere la liceu. Anunțul lui Sorin Cîmpeanu vine cu o săptămână înainte ca elevii să înceapă clasa a VIII-a.
Proiectul de ordin privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2022 – 2023 a fost aprobat astăzi, 29 august 2022, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației.
Pe ordinea de zi s-au aflat și organizarea examenelor naționale pentru anul școlar 2022-2023, dar și criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat;
„În urma reuniunii Comisiei de Dialog Social, au fost agreate, împreună cu partenerii de dialog social, următoarele măsuri ce vor fi aplicate în anul școlar 2022-2023:
- În acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională.
- Având în vedere ca în anul școlar 2021-2022 nu au fost perioade de intrerupere a scolii, in ipoteza in care nici in anul scolar 2022-2023 nu vor exista intreruperi, s-a decis, in acord cu partenerii de dialog social, revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei, atât pentru evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru examenul național de bacalaureat.
- În premiera, elevilor de clasa a V-a li se vor acorda atât burse sociale, cât și burse de studiu încă de la începutul anului școlar 2022-2023. Bursele sociale si de studiu se vor acorda în condițiile indeplinirii criteriilor pentru ambele categorii de burse (inclusiv criteriul privind numărul maxim de 20 absențe, iar în cazul burselor de studiu – pe baza calificativelor anuale și obținerii calificativulul anual Foarte Bine în clasa a IV-a). Reamintim faptul că bugetul alocat burselor elevilor (1,032 miliarde lei) a fost suplimentat la ultima rectificare bugetară cu 300 milioane lei pentru anul 2022.”, scrie Ministrul Educației pe Facebook.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.