Consiliul Județean Cluj continuă să sprijine spitalele clujene. De această dată este vorba de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, care a fost dotat cu cu șapte noi echipamente medicale de ultimă generație.
Astfel, o masă chirurgicală cu accesorii și șase sisteme de asistare compresie venoasă au fost deja livrate, instalate și puse în funcțiune.
„Consider că trebuie să fim receptivi la nevoile spitalelor clujene, cu atât mai mult cu cât investițiile realizate constant în domeniul sanitar contribuie în mod direct la creșterea calității actului medical și la salvarea a numeroase vieți.”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
În valoare de cca. 150.000 de lei, consiliul județean cluj precizează că dotările au fost achiziționate din resursele special alocate în acest scop de forul administrativ județean, din bugetul propriu al instituției. Echipamentele au fost date în folosință în blocul operator și în ambulatoriul unității spitalicești.


















