Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, atenţionări Cod galben și portocaliu de viituri. Este vizat inclusiv râul Arieș.
Potrivit hidrologilor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Tisa – intrarea în ţară, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeş şi Ialomiţa, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Codul galben de inundații va fi valabil de joi ora 12.00 până sâmbătă ora 12.00 inclusiv pe râul Arieș.
Cel portocaliu va intra în vigoare joi la ora 12.00 și va expira vineri la ora 24.00 pe râuri din Hunedoara, Arad, Alba, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Sibiu, Vâlcea și Argeş.