Un accident grav a avut loc astăzi în apropiere de Arieșeni, soldat cu decesul unei persoane.
Un bărbat și-a pierdut viața după ce un tractor s-a răsturnat peste el. La fața locului s-au deplasat pompierii din Câmpeni, cu autospecială de descarcerare și echipaj de prim-ajutor.
Incidentul s-a petrecut în satul Cobleș, lângă Arieșeni. Au acționat și salvamontiștii din Arieșeni dar din păcate pentru bărbatul de 38 de ani nu s-a mai putut face nimic.
S-au inițiat manevrele de resuscitare dar acestea nu au readus semnele vitale victimei.
„Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare. A fost declarat decesul acestuia”, transmite IPJ Alba.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.