Municipiul Turda și Casa municipală de Cultură Turda organizează concurs pentru ocuparea funcției contractuale vacante de Referent S/debutant

anunt-1024x421-1

Municipiul Turda și Casa municipală de Cultură Turda organizează concurs în data de 04 noiembrie 2021, orele 11,00 pentru ocuparea funcției contractuale vacante de Referent S/debutant.

Condiţii specifice de participare
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul de licenţă muzică, specializarea artele spectacolului muzical

Poate participa la concurs persoana care îndeplineşte următoarele condiţii generale:
-are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
-cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
-are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
-are capacitate deplină de exerciţiu;
-are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
-îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
-nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Calendarul concursului
-depunerea dosarelor de concurs în perioada 11 – 29 octombrie 2021, ora 12
-selecţia dosarelor de concurs şi afişarea rezultatelor selecţiei în perioada 01- 02 noiembrie 2021
-proba scrisă se va susţine în data de 04 noiembrie 2021, orele 11,00
-afişarea rezultatelor probei scrise în termen de maxim o zi lucrătoare de la data susţinerii probei
-proba de interviu se va susţine în termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise
-afişarea rezultatelor probei de interviu în termen de maxim o zi lucrătoare de la data susţinerii probei
-afişarea rezultatelor finale în termen de maxim o zi lucrătoare de la data finalizării ultimei probe a concursului

După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi proba de interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi probei de interviul, sub sancţiunea decăderii din acest drept. Soluţionarea contestaţiilor şi comunicarea rezultatelor la contestaţii se va face în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.

Acte necesare la dosar:
-cerere de înscriere la concurs;
-copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
-copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
-cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează. Candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
-adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate, care va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
-curriculum vitae.

Copiile de pe actele prevăzute la dosar se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs.
Proba scrisă se va susţine în data de 04 noiembrie 2021, orele 11,00.
Dosarele se depun la sediul Primăriei Municipiului Turda, P-ţa 1 Decembrie 1918, nr. 28, cam. 15 până la data de 29 octombrie 2021, orele 12. Dosarele se vor verifica de către comisia de concurs iar rezultatele selecției dosarelor se vor afişa pe site şi la sediul instituţiei.
Informaţii suplimentare şi bibliografia necesară se pot obţine de la Biroul Resurse Umane, cam. 48, telefon 0264-317199.

Bibliografie

-Legea 292/2003, privind organizarea și funcționarea așezămintelor culturale;
-OUG 118/2006, privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, cu modificările și completările ulterioare;
-Ordinul 2883/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice privind desfăşurarea activităţilor specifice aşezămintelor culturale
-Legea 26/2008, privind protejarea patrimoniului imaterial;
-Ordinul 471/1990, pentru aprobarea Normelor cu privire la organizarea spectacolelor, concertelor, a altor activităţi artistice şi distractive la care se percep tarife de intrare;
-Legea 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare;
-OUG 57/2019 Codul administrativ, Titlul III – Personalul contractual din autorităţile şi instituţiile publice, cap. III – Drepturi și obligații ale personalului contractual din administrația publică, precum și răspunderea acesruia, art. 549 – 553 și art. 563 – 579

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top