Un incendiu devastator a izbucnit noaptea trecută în colonia de romi de pe strada Margaretelor din Turda.
Au ars 20 de barăci, locuințe improvizate, 6 persoane consultate medical din care două au fost transportate la spital.
Au intervenit pentru stingerea focarului șapte autospeciale de pompieri de la Turda, Cluj-Napoca și SVSU Câmpia Turzii.
Mulțumirile primarului Dorin Lojigan se îndreaptă către echipajul SVSU care a ajutat la stingerea incendiului.
„În numele cetățenilor din Turda – MULȚUMESC SVSU CÂMPIA TURZII !
Întotdeauna am afirmat că, atunci când situația o cere, pompierii sunt cei mai curajoși oameni, care intervin dincolo de limite geografice sau administrative, pentru a-i ajuta pe cei în pericol. În numele turdenilor pe care i-ați salvat, vă mulțumesc!
Azi-noapte, la Turda a avut loc un incendiu de proporții, care a afectat 20 de locuințe situate pe strada Margaretelor. De trei ore a fost nevoie pentru stingerea incendiului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență alocând echipaje din întreg județul pentru a interveni.
Printre primele forțe care au ajuns la locul incendiului au fot pompierii noștri de la SVSU Câmpia Turzii.
Dând dovadă de solicitudine și curaj, echipajul nostru de pompieri a luptat cu flăcările și a ajutat la limitarea propagării incendiului, într-o zonă unde casele sunt lipite una de cealaltă.
Conform motto-ului „pe tura mea nu moare nimeni”, într-adevăr, zeci de persoane au fost salvate, iar dintre acestea doar doi bărbați au suferit răni superficiale, nefiind nimeni în pericol.
N-a fost ușor, dar a fost necesar, iar pompierii noștri și-au demonstrat, încă odată, virtuțile de adevărați eroi!
Avem oameni destoinici și hotărâți, care sunt pregătiți, oricând, să intervină pentru cei în pericol. Azi noapte au fost cetățenii din Turda!” spune primarul Dorin Lojigan.

Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


RAZIE pe șoselele din Sibiu: 772 de amenzi în trei zile. Șoferi băuți, permise reținute și zeci de mașini cu probleme









