Motocicliștii de la asociația Rebel Riders din Turda au organizat, în cursul zilei de ieri, o nouă acțiune dedicată copiilor. De data aceasta, în colaborare cu Școala de șoferi Phoenix din Turda, condusă de Alexandru-Ovidiu Vaida, care este și el un membru Rebel Riders.
la poligonul școlii de șoferi Phoenix au venit copiii de la secția de karting a Clubului Copiilor Turda, care au oferit celor prezenți o scurtă demonstrație, iar apoi au primit cadouri din partea organizatorilor.
Evident, au fost prezenți și motocicliștii Rebel Riders, dar și copiii de la grădinița din Micro 3 și un echipaj de Poliție, care a oferit i-au încântat pe micuții prezenți la eveniment.
La fața locului a ajuns și multiplul campion național de karting, Darius Babaioana, de la Transkart Racing Turda.
”Împreună cu Clubul Copiilor din Turda – secția Karting și Școala de Șoferi Phoenix Turda am organizat o „Ziua Copilului” altfel: distracție pe karturi pentru copiii participanți.
Ne bucurăm că l-am avut alături de noi pe multiplul campion national și vicecampion mondial, Darius Babaioana, care le-a împărtășit celor mici din experiența lui de peste 12 ani! Mulțumim Campionule!”, au transmis cei de la Rebel Riders.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.