Decizia Mechel de a concedia 799 de salariaţi de la Câmpia Turzii e dictată "doar de motivaţii economice şi de dorinţa de a păstra competitivitatea întreprinderii în actualele condiţii de piaţă", arată reprezentanţii grupului. Din totalul de 799 de posturi, 70% sunt direct productive, scrie Ziua de Cluj.
Conducerea celui mai mare combinat din Cluj este dispusă să renunţe la concedieri şi să-i ţină pe salariaţi în şomaj tehnic dacă statul acceptă să nu achite contribuţiile sociale. Cel mai mare angajator din zona Arieşului, fabrica metalurgică Mechel SA, ar putea rămâne fără jumătate dintre angajaţi. Proprietarii fabricii au anunţat că vor concedia 799 dintre cei aproximativ 1.900 de salariaţi, dacă Statul nu va accepta varianta ca aceştia să intre în şomaj tehnic, iar grupul să nu mai achite contribuţiile sociale.
Primăria Câmpia Turzii ia atitudine!
Municipalitatea din Câmpia Turzii îi invită pe reprezentanţii Mechel la un dialog pe tema disponibilizărilor de personal, în încercarea de-a găsi soluţii pentru dezamorsarea conflictului.
"Având în vedere articolele şi anunţurile din presa română, referitor la disponibilizarea de personal de la societatea dumneavoastră în perioada imediat următoare, vă invităm la o analiză a situaţiei create, în cadrul unei întâlniri cu Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii. Funcţie de disponibilitatea dumneavoastră, aşteptăm un răspuns urgent, pentru a organiza o şedinţă extraordinară de îndată, mai ales că Primăria şi Consiliul Local nu au fost înştiinţate oficial de acest fapt. Suntem conştienţi că sunteţi societate privată dar, pentru aspectele sociale ce se vor crea la nivel de municipiu, ne simţim datori de a vă invita la o astfel de analiză. Bazându-ne pe buna colaborare până în prezent între Administraţia Locală şi S.C.MECHEL S.A., vă mulţumim anticipat", semnează primarul Ioan Vasinca.