# Mosavo Kids Turda caută o nouă serie de succese! Turneul al doilea din Campionatul Național de Volei U13 se joacă în acest weekend la Turda

_Published: 2026-10-30_

[https://turdanews.net/spectacol-de-toamna-in-serele-din-viisoara-crizanteme-spectaculoase-pentru-orice-buzunar-ingrijite-cu-pasiune-de-ferencz-levente/](https://turdanews.net/spectacol-de-toamna-in-serele-din-viisoara-crizanteme-spectaculoase-pentru-orice-buzunar-ingrijite-cu-pasiune-de-ferencz-levente/)

 [Urmăriți-ne pe Google News](https://news.google.com/publications/CAAqKAgKIiJDQklTRXdnTWFnOEtEWFIxY21SaGJtVjNjeTV1WlhRb0FBUAE?hl=ro&gl=RO&ceid=RO:ro)

__Cuprins__

- Liderul grupei vrea spectacol pe teren propriu
- Programul meciurilor pentru Mosavo Kids Turda:
- Eugen POP

Turda va fi în acest weekend capitala voleiului juvenil din serie, găzduind cel de-al doilea turneu din Seria J a **Campionatului Național de Volei – Junioare U13**. Competiția, organizată de clubul **Mosavo Kids Turda**, aduce spectacolul fileului la sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ioan Opriș”, unde iubitorii sportului sunt așteptați să susțină tinerele talente.

### Liderul grupei vrea spectacol pe teren propriu

Gazdele de la Mosavo Kids Turda pornesc cu moralul ridicat și cu gândul de a-și consolida poziția de lider în clasament. În primul turneu al seriei, disputat la Alba-Iulia, micile voleibaliste au avut o evoluție entuziasmantă, reușind să câștige toate cele trei meciuri disputate și instalându-se pe primul loc al ierarhiei.

De data aceasta, susținerea publicului turdean va fi un atu important pentru fete, care dau „piept” cu formațiile **ACS Sport Total Alba-Iulia**, **ACS Champions Sibiu A** și **ACS Champions Sibiu C**.

### Programul meciurilor pentru Mosavo Kids Turda:

- Sâmbătă, 31 octombrie 2026 Ora 10:00: Mosavo Kids Turda – ACS Sport Total Alba-Iulia
- Ora 12:00: Mosavo Kids Turda – ACS Champions Sibiu A

**Duminică, 1 noiembrie 2026**

- Ora 10:00: Mosavo Kids Turda – ACS Champions Sibiu C

Organizatorii lansează o invitație deschisă tuturor iubitorilor de sport și volei din Turda și împrejurimi să vina în număr cât mai mare la Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ioan Opriș” pentru a încuraja noua generație de performanță a voleiului local!

Author

![Avatar photo](https://i0.wp.com/turdanews.net/wp-content/uploads/2021/07/13690758_528865820637460_8189478036631035980_n-e1626462537748-80x80.jpg?resize=80%2C80&ssl=1)

#### Eugen POP

Reporter sportiv pe zona Câmpia Turzii, însă abordează și alte subiecte de actualitate. Este în echipa TurdaNews din aprilie 2012.

Contact: 0740.125.368. Email: eugenpop71@yahoo.com
