Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat azi că nu se pune problema stopării lucrărilor la Autostrada Transilvania, deoarece aceasta are o importanţă deosebită pentru zona Transilvaniei.
Declaraţia a fost făcută chiar pe centura de ocolire a localităţii Cluj Napoca, pe ruta Vâlcele – Apahida, unde ministrul s-a aflat în cursul acestei dimineţi.
"Am avut, joi, o discuţie cu reprezentanţii companiei americane Bechtel şi până la sfârşitul lunii ar trebui să le mai dăm 240 de milioane de lei. Avem deja 98 de milioane, iar ei au spus că se mulţumesc şi cu aceşti bani. Nu am găsit o bogăţie la Ministerul Transporturilor. Vor continua să lucreze şi vom găsi soluţii pentru diferenţă. Lucrările continuă la Autostrada Transilvania, fiind interesul Transilvaniei până la urmă, nu avem cum să abandonăm proiectul. Se va lucra spre Oradea, spre vamă", a precizat ministrul Ovidiu Silaghi.


















