Oficialul a explicat că ia în calcul inclusiv revenirea elevilor în bănci, cel puțin în zonele cu un risc epidemiologic mai scăzut.
„Orice scenariu este deschis. Nu excludem absolut niciun scenariu- nici scenariul în care am putea avea o redeschidere în zone care înregistrează o incidenţă mai mică, nu excludem nici prioritizarea pe nivele de educație, nu excludem absolut niciun scenariu. Însă, fiind vorba de sănătatea copiilor, elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, analiza trebuie făcută responsabil, cu datele pe masă, iar decizia trebuie luată de cei care au competenţă pe acest subiect”, a explicat Sorin Cîmpeanu pentru Digi24.
El a spus că a avut luni discuții cu mai mulți reprezentanți din domeniu și au fost stabilite mai multe criterii pentru luarea unei decizii referitoare la școli: evoluția situației epidemiologice după vacanța de iarnă, modul în care se desfășoară campania de vaccinare, situația cu elevii care nu au încă acces la educație online și modul în care vor proceda și alte state.
Potrivit sursei citate, o decizie în privința școlilor va fi anunțată în orice caz, după jumătatea lunii ianuarie, în condițiile în care termenul pentru evaluarea situației epidemiologice a fost stabilit pentru 15 ianuarie.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.