Autoritățile centrale nu sunt foarte hotărâte în privința modului de funcționare al școlilor. Dacă până acum s-a precizat că aceastea se „închid” la o incidență de 6 la mie, se schimbă din nou regulile.
Spre exemplu Cluj Napoca a depășit incidența de 6 la mie, practic de săptămâna viitoare școlile ar trebui să funcționeze în sistem online. Astăzi DSP Cluj anunța în orașul reședință de județ 2.026 cazuri COVID și o incidență de 6,03 la mie.
Acum ministrul educației, Sorin Cîmpeanu spune că unitățile de învățământ ar putea funcționa în format „fizic” și la o incidență de peste 6 la mie!
Sorin Cîmpeanu, va discuta cu reprezentanții din domeniul medical pentru a decide dacă, chiar și în condițiile în care într-o localitate rata de infectare depășește nivelul de șase la mie, școlile pot rămâne deschise, pe modelul grădinițelor.
El precizează că cele mai multe state din UE aplică principiul „școlile se deschid primele și se închid ultimele”.
„La acest moment, regula e clară: în localitățile în care se depășește la nivelul zilei de vineri pragul de infectări de 6 la mie, școlile ar urma să treacă în online, cu excepția școlilor speciale, a creșelor și grădinițelor care funcționează.
Sunt convins că toți cei îndreptățiți să se propunțe vor căuta acel numitor comun din perspectiva copilului. Până vineri, va trebui să anunțăm cât se poate de clar – pentru că vineri e ziua în care se decide scenariul de funcționare a școlilor – care sunt regulile, dacă rămânem pe aceleași reguli sau dacă, așa cum ne dorim cei din educație, dacă și cei din sănătate sunt de acord, vom putea să menținem, pe modelul grădinițelor, și scolile deschise până la apariția unor cazuri”, a spus ministrul.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.