Peste 1.800 de firme din Cluj, și-au oprit activitatea în primele șapte luni din acest an, arată datele Registrului Comerțului. Au fost închise 176, doar în luna iulie.
Un număr de 38.332 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele şapte luni din 2023, cu 6,52% mai puţine comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 6.195 (minus 5,22% faţă de ianuarie – iulie 2022) şi în judeţele Cluj -1.842 (minus 1,07%), Constanţa – 1.731 (minus 5,15%) şi Timiş – 1.715 (minus 7,85%).
În luna iulie 2023, au fost consemnate 4.437 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (830) şi în judeţele Constanţa (208), Timiş (181) şi Cluj (176).
La nivel național, pe domenii de activitate, cele mai multe radieri au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor și anume activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, agricultură, silvicultură şi pescuit etc.