Un grav accident rutier a avut loc în cursul zilei de ieri la Mihai Viteazu în vecinătatea A&A.
Evenimentul rutier s-a soldat cu trei victime, din care două rănite grav și pagube materiale.
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Cluj, un conducător auto de 64 de ani din localitatea Mihai Viteazul nu a respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea” şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar pe drumul cu prioritate, condus de un bărbat de 34 de ani din Cluj-Napoca.
În urma impactului trei persoane au fost rănite din care două sunt în stare gravă, este vorba despre cei doi conducători auto și un bărbat de 80 de ani aflat în calitate de pasager în autoturismul care a provocat accidentul.
Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























