Ieri a avut loc primul atelier creativ și recreativ din acest an de la Colțul Vesel, un proiect realizat de Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” în parteneriat cu Clubul de Dans Sportiv Potaissa Turda, în cadrul activităţilor After School. A fost un atelier de pictură în cadrul căruia fiecare copil din Echipa Fantastică și-a realizat propriul îngeraș.
După ce și-au urat „La mulți ani!” și au povestit cum au trecut sărbătorile de iarnă peste noi, evenimentul a oferit și prilejul ca cei mici să își amintească ce povești și poezii cunosc cu, și despre, îngeri. Maia, Andrada și Darius „Moldo” (pentru că sunt 3 Darius în atelierele bibliotecii) au citit poezii despre îngeri, iar Andrei a povestit despre Arhanghelul Mihail și a dat tonul unei mici rugăciuni pentru copii, pe care copilașii au recitat-o apoi toți, în cor.
Bibliotecarele au venit în ajutorul copiilor și pentru a se încadra în timp, leau adus îngerașii gata decupați, ei trebuind de această dată doar să îi coloreze, așa că la atelierul de creație de ieri, culorile au îmbrăcat îngerași care și-au spus povestea, care ne însoțesc și care vor încânta priviririle tuturor mult timp de acum înainte. La final, toți cei care au participat la atelier s-au bucurat de propriile creații, iar îngerașul lui Darius a „zburat” deasupra capetelor, ajutat de el, ca să dea binecuvântare, înainte de fotografiile de final.
Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” Turda
„Ziua de ieri ne-a mai învățat că este bine să fim curioși și că, atunci când nu știm sau nu înțelegem ceva, să întrebam fără nici o teamă sau rușine pentru că astfel putem afla lucruri noi.Care au fost câștigurile zilei de ieri?Încă o zi de distracție cu bună dispoziție unde creativitatea și îndemânarea au avut ocazia să se dezvolte, o zi cu beneficii de natură psihologică, terapia prin artă fiind recomandată pentru a preveni stresul cotidian, o experiență frumoasă într-un cadru liniștit și frumos, câteva cunoștinte în plus despre îngeri, lecturarea unor poezii și un înger lucrat manual, pictat, învăluit de aura unei fapte bune, pe care să îl ducem cu noi, acasă.Pentru atelierul viitor ne pregătim sufletește să realizăm din hârtie pe fiecare copilaș din Echipa Fantastică de la Colțul Vesel îmbrăcat în straie populare, și întreaga echipă adunată într-o Horă a Unirii.”



Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.