Săptămâna aceasta, sala de clasă a elevilor din clasa a IV-a C, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Turda, s-a transformat într-un veritabil laborator de experimente, unde tema principală a fost „Amestecuri de Substanțe” în cadrul proiectului „Trec la gimnaziu”.
Proiectul „Trec la Gimnaziu” coordonat de profesor Mureșan Gabriela a adus tema „Amestecuri de substanțe” în fața elevilor care au exemple din viața cotidiană. Astfel elevii au înțeles rapid că aerul pe care îl respirăm, apa din râu sau chiar ceaiul pe care îl bem sunt amestecuri de substanțe.
Activitatea a fost una de tip learning by doing. Împărțiți în grupe, elevii au primit diverse ingrediente, apă, alcool medicinal, sare de bucătărie, piatră vânătă, permanganat de potasiu, dicromat de potasiu, nisip, pietriș, pulbere de sulf, ulei de măsline precum și vase de laborator: pahare Berzelius și spatule.
La finalul orei, micii cercetători au tras concluziile: amestecurile sunt peste tot în jurul nostru, iar capacitatea noastră de a le recunoaște ne ajută să înțelegem mai bine cum funcționează natura și tehnologia.
Micii cercetători care vor trece la gimnaziu au descoperit utilizarea amestecurilor în natură și tehnologie, acest lucru aducându-le cunoștințe frumoase.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























