Mesajul primarului Dorin Lojigan, cu ocazia începerii noului an școlar

foto_092017_dorin-lojigan-mesaj

Primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare, elevilor și profesorilor, cu ocazia începerii noului an școlar.

 „Începerea anului școlar îmi crează emoții de fiecare dată, reamintindu-mi trările pe care le aveam ca și elev: bucuria reîntâlnirii cu colegii, nostalgia sfârșitului vacanței de vară, unele temeri cu privire la intrarea în noul program, entuziam la întâlnirea cu profesori dragi s.a.m.d.

Transmit elevilor de azi să se bucure de toate trările pe care le au, să aibă parte de un început în forță, și cel mai important, să aibă încredere în forțele lor, pentru că pot reuși orice își propun. Este nevoie doar de răbdare, perseverență si determinare.

Totodată, să aibă încredere în dascălii lor și să formeze o echipă împreună, pentru că fiecare dintre ei este un om special.

Domnilor educatori, învățători și profesori vă doresc multă forță să creșteți oameni frumoși și pregătiți pentru orice aspect al vieții.

Primăria și Consiliul Local al municipiului Câmpia Turzii este alături de voi toți și vă oferim tot sprijinul pentru buna desfășurare a anului școlar și pentru îmbunătățirea permanentă a condițiilor de desfășurare a actului educațional.

Mult success tuturor și în 2018 să ne bucurăm împreună de reușitele voastre!”, este mesajul transmis de edilul din Câmpia Turzii.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top