Pentru studenți, în orașe universitare precum Cluj-Napoca, cantinele studențești sunt esențiale pentru a reduce din costurile deja destul de ridicate.
În acest sens, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj le oferă studenților meniuri la DOAR 7 lei la cele două cantine ale instituției aflate pe strada Gheorghe Marinescu, respectiv de pe strada Victor Babeș.
Meniul este elaborat chiar de o nutriționistă absolventă a universității și este diferit în fiecare zi. Acesta cuprinde felul 1 (supă/ciorbă), felul 2 (fel principal cu garnitură) și salată, iar cozile sunt mari la ora 12 când se deschid restaurantele, scrie Cluj24.
Potrivit sursei citate, vineri, studenții au putut servi o ciorbă de pui a la grec și ficat de pui în sos de ceapă, cu piure de cartofi și salată de sfeclă la 7 lei.
Pentru cei care doresc să servească altceva, prețurile sunt la fel de accesibile. De exemplu, o ciorbă de cartofi costă 3,5 lei, pulpa de pui la tavă mare – 8 lei, cotlet de porc la tavă – 6 lei, cartofi cu rozmarin – 2 lei, macaroane cu brânză – 4 lei, o salată de varză – 1 leu.
”Ne-am gândit la acest lucru de câțiva ani și am reușit în această toamnă să oferim meniul Student, foarte gustos și echilibrat, alcătuit de o nutriționistă, fostă absolventă a UMF. A adus un suflu nou în meniurile noastre
Trebuie să oferim studenților noștri cât mai multe pentru a se simți bine, iar cazarea și masa sunt două elemente foarte importante pe care universitatea se străduiește să le acopere”, a spus Rectorul UMF Cluj-Napoca, Anca Buzoianu.
Prețurile foarte mici sunt obținute în urma sponsorizări de produse alimentare, dar și prin contribuția UMF.